Reabilitarea lui Galileo Galilei (1564-1642) de către Papa Ioan Paul al II-lea (1920-2005) a încheiat o ceartă simbolică. Învăţătorul italian nici nu a fost atât de rău tratat, precum se crede adeseori. Biserica l-a încurajat chiar la început pe Galilei şi l-a chemat la tribunalul inchiziţiei după ce, în anul 1633, acesta a considerat toate celelalte orânduieli ale lumii ca fiind false în comparaţie cu ale lui. A declarat, fără echivoc, că toate celelalte reprezentări ale Pământului erau eronate, în afară de cea proprie.
Galilei nu a fost silit nici prin carceră şi nici prin tortură să îşi revoce teoriile. Totuşi, este posibil să se fi gândit la Giordano Bruno (1548-1600) care fusese ars pe rug cu 33 de ani în urmă, pentru erezie. El a fost supus doar arestului la domiciliu, fiindu-i permisă totuşi, în continuare, cercetarea privată.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025