De ce marii oameni ai lumii considerau că şi alte planete sunt locuite?
În antichitate, Plutarh era convins că Luna este locuită. O dată pentru că Universul este unitar, deci ceea ce se poate pe Pământ trebuie să se poată şi în altă parte, apoi deoarece zeii, în marea lor înţelepciune, n-ar fi creat un corp atât de mare dacă nu l-ar fi hărăzit drept lăcaş unei rase înţelepte. Lucreţiu, materialist, era şi el de acord, dar numai cu primul argument.
De o părere asemănătoare erau Anaxagora, Epicur şi alţii, între care chiar Aristotel, deşi prin ironia soartei în Evul Mediu clericii vor invoca tocmai autoritatea sa atunci când vor pleda pentru unicitatea vieţii pe Pământ. Dintre antici, Lucian din Samosata ne-a lăsat chiar o istorisire (desigur imaginară) a unei călătorii în Lună. Între altele, locuitorii satelitului nostru se pregăteau de război contra locuitorilor Soarelui.
Renaşterea a dat un nou avânt speculaţiilor despre pluralitatea lumilor locuite. Ludovico Ariosto (1474-1533, poet italian) plasează fiinţe inteligente pe Lună, iar Giordano Bruno (1548-1600, teolog, filozof şi astronom italian) scria, referindu-se la „nenumăratele lumi uriaşe din spaţiul nesfârşit”, că „ar fi de-a dreptul stupid să-ţi imaginezi că nu există alte vietăţi, alte capacităţi de gândire, alte simţuri în afara celor cunoscute de noi”. Întrucît ideile acestea nu conveneau deloc Bisericii, el a fost, aşa cum se ştie, ars pe rug ca eretic în 1600.
Şirul adepţilor vieţii şi inteligenţei extraterestre din următoarele trei secole devine imens. Amintim doar numele lui B. de Fontenelle, J. Kepler, C. de Bergerac, Voltaire, E. Swedenborg sau I. Kant din multitudinea celor ce au scris pe această temă. După ei toate planetele sunt locuite. Kepler nu este singurul astronom dintre aceştia. Cr. Huygens afirma că pe Jupiter există culturi de cânepă. W. Herschel, descoperitorul planetei Uranus, era convins că pot exista fiinţe vii chiar şi în Soare.
Încă la sfârşitul secolului 19, astronomul C. Flammarion credea că toate planetele găzduiesc viaţa şi că pe fiecare a zecea planetă din Univers există fiinţe inteligente. Tot atunci, un alt astronom, W. Pickering, raporta că a observat migraţii masive de insecte pe suprafaţa Lunii (oare ce a văzut totuşi ?) În acest context, W. Whewell a avut nevoie de o serioasă doză de curaj pentru a publica, în 1854, o carte în care afirma că este îndoielnic să existe viaţă pe planetele mari ale Sistemului Solar, ca de altfel şi pe Lună şi pe planeta Mercur.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
În antichitate, Plutarh era convins că Luna este locuită. O dată pentru că Universul este unitar, deci ceea ce se poate pe Pământ trebuie să se poată şi în altă parte, apoi deoarece zeii, în marea lor înţelepciune, n-ar fi creat un corp atât de mare dacă nu l-ar fi hărăzit drept lăcaş unei rase înţelepte. Lucreţiu, materialist, era şi el de acord, dar numai cu primul argument.
