Cum ruşii au furat 3 bombardiere americane B-29 şi le-au clonat în propria versiune: TU-4

28 vizualizari

Cum s-a născut ideea lui B-29

După atacul de la Pearl Harbor din decembrie 1941, președintele american Roosevelt a avut o dorință arzătoare de a se răzbuna prin bombardarea Japoniei. Aceasta a devenit în curând o obsesie, dar cum să se realizeze acest lucru? Singurul bombardier cu rază lungă de acţiune în arsenalul american era B-17, dar acesta nu putea ajunge direct din SUA în Japonia. Era nevoie de un super bombardier, însă acesta nu era disponibil.

Însă, generalul de aviaţie H.H. Arnold a venit cu o soluţie; el a trimis o cerere tuturor companiilor de aeronave pentru construirea unui super bombardier. Boeing lucra la un astfel de proiect de ceva timp și a câștigat imediat contractul. Trebuiau să livreze două prototipuri în anul 1942. Acesta trebuia să fie cel mai rapid, cel mai mare și cel mai greu avion produs vreodată în lume.

Lansarea lui B-29

La 21 septembrie 1942, primul Boeing B-29 (denumit SuperFortăreaţa) a ieșit din uzina din Seattle. În anul 1943, au fost scoase sute de B-29, în producţie de masă. Primele bombardiere au fost trimise în zona Chinei, Birmaniei şi Indiei. Generalul Arnold şi-a dat seama că este nevoie de un loc pentru aterizarea avioanelor avariate după bombardarea Japoniei. Aşa că Roosevelt i-a cerut lui Stalin permisiunea de a ateriza în Siberia sau Rusia. Stalin a evitat să răspundă la cerere, Rusia nefiind în război cu Japonia, dorind să-şi concentreze forţele în frontul de est împotriva germanilor. După bombardarea Japoniei, li s-a permis, doar într-o situație de urgență extremă, să aterizeze în Vladivostok, în extremul Rusiei.

Cum au furat ruşii bombardierele B-29

La 20 august 1944, un B-29 s-a prăbuşit în Uniunea Sovietică. Cam în același timp, trei avioane B-29 au aterizat în Vladivostok. Unul dintre avioane a fost „Ramp Tramp”, altul a fost „Ding Hao”. În mod ironic, al treilea avion, complet intact, a fost „gen. H.H. Arnold”. Echipajele au presupus că avioanele vor fi reîncărcate și că se vor întoarce în China. Însă, ruşii au refuzat să le dea drumul să mai plece. Militarii americani au fost reţinuţi, iar avioanele rechiziţionate. Acum, rușii aveau 3 B-29 complete. Cererile disperate din partea SUA pentru eliberarea militarilor și a aeronavelor au fost ignorate.

Clonarea lui B-29

Stalin nu avea de gând să le dea americanilor avioanele înapoi, ci dorea să le fure. Dictatorul sovietic avea intenţia ca URSS să construiască propriul bombardier cu rază lungă de acţiune, însă ar fi durat prea mult. O cale mai bună era aceea de a fura şi a copia de la americani. Stalin a cerut inginerilor săi ca reproducerile să fie gata în doi ani. Întreaga industrie de avioane sovietice a fost mobilizată pentru a îndeplini acest termen aparent imposibil. Rușii au fost uimiţi de avansul tehnic a lui B-29.

B-29

Eliberarea militarilor americani

În cele din urmă, prin unele negocieri diplomatice bizare dintre SUA și Molotov, s-a aranjat ca echipajele americane să fie eliberate în Tașkent, Rusia, prin intermediul trenului. Din Tașkent, militarii au fost transportaţi cu trenul și camionul spre Teheran, Iran, iar de aici au ajuns acasă. Cu toate acestea, militarii au fost avertizați să nu vorbească cu nimeni și au trebuit să semneze documente prin care au jurat să păstreze secretul.

Lansarea lui TU-4

Între timp, ruşii au angajat cei mai buni piloți, tehnicieni, ingineri și specialiști în aviație pentru a măsura și cataloga fiecare dintre cele 105.000 de părți ale lui B-29. Ruşii au decis să dezasambleze complet avionul Arnold și să-l folosească pentru măsurători. Ding Hao urma să servească drept model de referință, iar Ramp Tramp urma să fie utilizat pentru antrenamentul piloților. Rușii au fost uimiți de calitatea manoperei și a tehnologiei implicate în fabricarea lui B-29.

Totuşi, ei avut mari probleme. Nu au reușit să reproducă tancurile de rezervă de combustibil. De asemenea, nu aveau nici capacitatea de a produce anvelope imense. Sistemul sofisticat de arme a prezentat cea mai mare problemă. Rușii au trimis agenți în SUA pentru a încerca să cumpere orice planuri de componente pentru B-29.

Până la urmă, s-a născut bombardierul rusesc „TU-4”, numit şi „Taurul”, deşi Statele Unite nu credeau că rușii nu aveau capacitatea de a clona B-29, părând a fi o „misiune imposibilă”. Însă, în parada Zilei aviatice ruse din 1947, Stalin şi-a prezentat bombardierul TU-4, care putea să lovească orice țintă din SUA.

TU-4

Totuşi, ruşii aveau probleme cu proiectul TU-4. Sistemul automat avansat de tragere a rămas nerezolvat. Au existat probleme cu sistemul de presiune, iar motorul avionului se supraîncălzea şi avea o durată scurtă de viață. În general, bombardierul era total lipsit de fiabilitate. Rușii au încercat rezolvarea acestor probleme, iar până în 1949, TU-4 a devenit pe deplin operațional.

TU-4 a fost produs în aproximativ 850 de exemplare şi a fost exploatat până în anii ’60. TU-4 a devenit o parte din istoria aviației rusești, așa cum a fost B-29 în istoria aviaţiei americane. Singurul TU-4 rămas poate fi văzut la Academia Forțelor Aeriene Yuri Gagarin din Moscova. Această poveste este doar o altă pagină din istoria aviației…