Odată, Luna cu obrazul rotund străbătea cerul, trântită în sanie, şi spunea cu trufie:
– Sunt cea mai mare! Sunt mai mare decât Soarele!
Un lac mititel, pierdut în mijlocul tundrei, a auzit-o pe Lună cum se lăuda şi i-a spus:
– Încrezuto! Uită-te la mine şi ai să vezi că eu sunt cel mai mare!
Luna s-a aplecat spre Pământ şi şi-a văzut chipul în apa lacului.
– Sunt mai mare decât tine, a adăugat lacul, pentru că te pot cuprinde şi încă mai rămâne loc!
Luna şi lacul s-au certat atât de amarnic încât au trezit un şoricel din somn. Acesta a ieşit din sălaşul lui, s-a întins şi a căscat atât de straşnic încât i s-a închis ochiul stâng. Cu ochiul drept, rămas deschis, s-a uitat la lac, apoi la Lună şi a rostit:
– De fapt, cel mai mare şi mai mare este ochiul meu drept, pentru că poate cuprinde şi Luna şi lacul deodată!
O cucuvea care vâna prin preajmă l-a auzit pe şoricel, s-a repezit asupra lui şi l-a înghiţit.
– Acum se vede cine este mai mare, şi-a zis ea. Cel mai mare este stomacul meu, pentru că au încăput în el şoricelul, cu ochi cu tot, lacul şi Luna.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025