Ceaiul: „paralizează economia” şi „grăbeşte moartea celor care-l consumă”
Este foarte posibil ca fascinaţia ce învăluie ceaiul să derive în mare măsură din originea sa mistică, deoarece această băutură îşi are rădăcinile în folclorul oriental. Se spune că primul ceai a fost pregătit de miticul împărat chinez Shen Nung; potrivit legendei, în timp ce acesta fierbea apă, frunze dintr-un arbust din apropiere s-ar fi desprins şi ar fi plutit prin aer până în vas. Un pasaj din jurnalul medical al lui Shen, datând din 2737 î.Hr., prevestea ceea ce amatorii de ceai aveau să declare la unison de-a lungul timpului: „Această băutură potoleşte setea. Reduce somnolenţa. Bucură şi înviorează inima.”
Folclorul japonez este chiar mai bogat decît cel chinezesc: arbustul ce i-ar fi fost pe plac lui Shen fusese creat din „nimic” de către călugărul budist Bodhidharma.
Indiferent de originea reală a ceaiului, popularitatea sa a atins asemenea cote în China, încât în anul 780 d.Hr. comercianţii au pus în circulaţie o carte ce proclama ceaiul drept băutura naţională şi ridica în slăvi plăcerea consumării acestei licori. Planta de ceai, ale cărei frunze sunt în continuare culese cu mâna, la fel ca în urmă cu patru milenii, a adus mari beneficii economice ţărilor exportatoare datorită faptului că poate fi recoltată de-a lungul întregului an.
Ceaiul a ajuns cu mult mai târziu în Vest. Această băutură şi-a făcut apariţia în Europa de-abia în secolul al XVI-lea, după deschiderea rutelor comerciale cu Orientul. Felul în care a fost primită poate fi considerat cel puţin neobişnuit. Un comerciant veneţian caracteriza ceaiul drept „mult stimat” şi îl lăuda pentru virtuţile sale medicinale de a trata febra, durerile de stomac şi artrita. Un doctor olandez se ralia acestei opinii, apreciind că ceaiul este un elixir care-i face pe consumatorii săi „imuni la orice boală şi capabili să atingă o vârstă extrem de înaintată”.
Existau însă şi păreri contrare, ce atacau ceaiul şi puneau la îndoială beneficiile consumării acestuia. Un doctor francez îl considera „noutatea impertinentă a secolului”, în timp ce unul german avertiza că ceaiul „grăbeşte moartea celor ce-l consumă, mai ales dacă aceştia au depăşit vârsta de 40 de ani”. Nu toată lumea era însă de părere că ceaiul poate provoca stări de disconfort fizic; unii îl blamau din alte considerente, aparent fără legătură.
După ce a ajuns la modă în Anglia în secolul următor, o revistă pentru femei afirma că ceaiul le conferea doamnelor o atitudine imperturbabilă, în timp ce un important economist politic susţinea că ceaiul a paralizat economia engleză, deoarece timpul ce ar fi trebuit petrecut la muncă era irosit în timpul pauzei de ceai. În prezent, ceaiul a câştigat cursa împotriva cafelei în rândul unei mari părţi a populaţiei, datorită conţinutului său mai redus de cofeină.
Este foarte posibil ca fascinaţia ce învăluie ceaiul să derive în mare măsură din originea sa mistică, deoarece această băutură îşi are rădăcinile în folclorul oriental. Se spune că primul ceai a fost pregătit de miticul împărat chinez Shen Nung; potrivit legendei, în timp ce acesta fierbea apă, frunze dintr-un arbust din apropiere s-ar fi desprins şi ar fi plutit prin aer până în vas. Un pasaj din jurnalul medical al lui Shen, datând din 2737 î.Hr., prevestea ceea ce amatorii de ceai aveau să declare la unison de-a lungul timpului: „Această băutură potoleşte setea. Reduce somnolenţa. Bucură şi înviorează inima.”
