Aurel Baranga, dramaturgul român care a fost incinerat de oligarhii comunişti de 2 ori

161 vizualizari

Am vizionat pe YouTube piesa de teatru TV din 1967, intitulată „Fii cuminte, Cristofor!”, în rolul principal jucând marele şi regretatul actor Octavian Cotescu. Piesa de teatru a fost scrisă în 1964 de dramaturgul Aurel Baranga (1913-1979), care, timp de 30 de ani a fost redactor-şef la revista comică „Urzica”. Totodată, Baranga s-a implicat şi în politică, fiind între 1969 şi 1974 membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Român. Nu întâmplător, fiind în lumea oligarhilor comunişti, Aurel Baranga s-a căsătorit cu actriţa Marcela Rusu, fosta soție a liderului comunist Alexandru Bârlădeanu.

M-am documentat puţin despre acest dramaturg român şi de pe ziarulmetropolis.ro am aflat un lucru şocant: Aurel Baranga a fost incinerat de două ori! De ce? El a murit pe 10 iunie 1979, din cauza unor probleme de sănătate. A fost incinerat a doua zi, pe 11 iunie, doar în prezenţa membrilor familiei. Conducerea comunistă s-a supărat pentru acest fapt, căci murise un mare scriitor fără “ştirea partidului”!

Aşa că membrii Partidului Comunist i-au organizat o nouă “incinerare” în faţa portretului dramaturgului, la Crematoriul „Cenuşa”, aducându-i un ultim omagiu. Participanţilor li s-a spus să nu vină în doliu, ci în haine vesele, de primăvară.

Iată cum descrie scriitorul Dinu Săraru în Revista “Clipa” momentul de pe 12 iunie 1979, ora 11,00, de la Crematoriul ,,Cenuşa”:

„Pe dealul abrupt, mustos de o iarbă verde, grasă, strălucitoare, alergând de la poale spre vârf, o puzderie de pinguini, membrii Uniunii Scriitorilor, în haine negre, cu cravate negre, cu capul gol, cu o floare în mană, scoborâţi din autocare, din automobile ministeriale, din taxiuri, repezindu-se pe scările crematoriului cu uşile deschise, în mijlocul căruia, pe un trepied înconjurat de coroane ministeriale şi prezidenţiale, portretul lui Conu Aurică, râzând în hohote, cu faţa la noi.

La stânga şi la dreapta trepiedului, conducerea Ministerului Culturii, a Uniunii Scriitorilor, a Secţiei de literatură şi artă de la Comitetul Central, reprezentanţii sindicatelor, ai Industriei, ai Agriculturii de stat, ai Bisericii, ai Miliţiei, ai Armatei, ai oamenilor muncii.

Marcela, soţie, în rochie de mătase în culorile curcubeului, cu ochelari de soare, cu un fişiu de mătase nu mai puţin colorat, bine rujată şi veselă, Burlui, cumnatul, în haine albe, sora Marcelei, cu ochelari de soare, în rochie înflorată, de vară, bineînţeles, cu pantofi roşii, cu fişiu multicolor. Şi Conu Aurică, râzând din tablou cu pofta lui dintotdeauna. (…)E o zi de vară fără egal pe lume, mai frumoasă nu avea cum să fie…”

Cam ciudat e să fii încinerat de două ori, iar a doua oară să fie într-o notă veselă…