Africa se desparte, iar un nou ocean apare mai repede decât se așteptau oamenii de știință
Sub câmpiile Africii de Est, pământul își schimbă în liniște forma. Stațiile GPS, radarele din sateliţi și geologii urmăresc acum rupturi subtile care se lungesc an de an. Pe măsură ce faliile se afundă și magma sfâșie scoarța, văile se scufundă, lacurile se întind și apar noi vulcani. Ceea ce pare a fi rocă solidă își slăbește încet strânsoarea, sugerând linii de coastă încă nedesenate. Oamenii de știință spun că această ruptură continentală ar putea, în timp, să deschidă un nou ocean, remodelând granițele, resursele și riscurile.
Riftul est-african se întinde pe o distanță de peste 3.000 de kilometri, din regiunea Afar a Etiopiei, prin Kenya și Tanzania, până în Mozambic. Aici, placa africană se împarte în blocul nubian la vest și blocul somalez la est. Oamenii de știință compară mediul cu un laborator viu. Deoarece fiecare falie, dig și câmp vulcanic prezintă schimbări. Căldura care se ridică din roca din mantaua tectonică subțiază litosfera, astfel încât tensiunile fisurează scoarța tectonică. Magma se infiltrează în aceste crăpături, apoi se răcește pentru a forma rocă nouă. Așa încep oceanele. Procesul oglindește Atlanticul timpuriu, care s-a deschis după ce America de Sud s-a desprins din Africa acum aproximativ 180 de milioane de ani, când limitele plăcilor tectonice s-au reorganizat.
Lărgirea riftului pare minusculă, de doar câțiva milimetri pe an, însă calculele se adună. De-a lungul a milioane de ani, acei milimetri devin sute de kilometri. De aceea, specialiștii spun că semințele unui nou ocean există deja sub estul Africii. La Afar, riftul întâlnește Marea Roșie și Golful Aden într-o joncțiune triplă rară. Trei limite de plăci se intersectează, astfel încât răspândirea, faliile și vulcanismul se acumulează. Această răscruce găzduiește cutremure frecvente și fluxuri de lavă tânără, care conturează direcția în care se trage scoarța terestră. Imaginile NASA urmăresc aceste schimbări sezon după sezon.
Sub suprafață, intruziunile de magmă deschid fracturi verticale numite diguri. Aceste diguri împing roca lateral, în timp ce faliile superficiale coboară pentru a forma văi lungi. În timp, fundurile văilor coboară și se subțiază. Când apa de mare se revarsă în sfârșit, un bazin îngust devine o creastă care se extinde. Ciclul se schimbă de la rifting continental la creșterea fundului mării.
Christopher Scholz, geofizician la Universitatea Syracuse, prezintă Africa de Est ca o perspectivă de primă linie asupra dezintegrarii continentale. Punctul său de vedere rezonează deoarece cercetătorii combină GPS-ul, interferometria radar și geologia de teren pentru a observa schimbările pe măsură ce se produc. Aceste instrumente, susținute de lucrări ale Societății Geologice Americane precizează cronologia și clarifică formarea timpurie a oceanelor.
Oamenii observă deja ruptura de la suprafață. În 2018, o fisură de câțiva kilometri a apărut în sud-vestul Kenyei, secționând drumuri și câmpuri. Ploile intense au ajutat la dezvăluirea acesteia, însă investigațiile ulterioare au conectat fractura la tectonica mai profundă. Incidentul a demonstrat cât de rapid se poate mișca terenul atunci când o falie se rupe sub presiune și apă.
În Depresiunea Afar din Etiopia, erupțiile frecvente indică zone în care magma urcă. Bazaltul negru curge rece în texturi țesute și plăci proaspete de rocă. Aceste caracteristici, cartografiate din spațiu și verificate pe teren, corespund geometriei riftului. De asemenea, ele conturează viitoarele țărmuri pe măsură ce zonele joase continuă să se scufunde.
Infrastructura resimte presiunea. Drumurile crapă, conductele se deformează, iar casele se tasează acolo unde sedimentele se deplasează. Bunele practici necesită proiecte flexibile, amplasări atente și o monitorizare care să combine GPS-ul cu studiile locale. Comunitățile au nevoie de planuri clare privind pericolele, deoarece aceleași forțe care ar putea forma într-o zi un nou ocean declanșează și evenimente scurte și dăunătoare chiar acum.
Ratele contează, așa că oamenii de știință le cuantifică cu atenție. Riftul se lărgește cu câțiva milimetri anual, o lărgire modestă pentru ochi, dar decisivă de-a lungul timpului geologic. Dacă tendințele actuale se mențin, mulți cercetători se așteaptă ca apa mării să inunde părți ale văii riftului în aproximativ 5 până la 10 milioane de ani.
Când va ajunge acel prag, Marea Roșie și Golful Aden ar putea străpunge bazinele interioare și se vor conecta. Noi contururi de coastă ar putea izola părți din Etiopia, Kenya, Tanzania și Mozambic ca un bloc alungit, cam la fel ca Madagascarul de astăzi. Odată ce apa intră, scoarța oceanică poate crește de-a lungul unei dorsale care se extinde, sculptând o poartă marină durabilă.
Pământul nu stă niciodată pe loc, iar Riftul Est-African dovedește acest lucru cu cifre, hărți și experiențe trăite. Pământul se destramă milimetru cu milimetru, în timp ce cercetătorii urmăresc, iar comunitățile se adaptează. Într-o zi, mareele s-ar putea revărsa peste această vale și să umple un bazin care devine un nou ocean.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Sub câmpiile Africii de Est, pământul își schimbă în liniște forma. Stațiile GPS, radarele din sateliţi și geologii urmăresc acum rupturi subtile care se lungesc an de an. Pe măsură ce faliile se afundă și magma sfâșie scoarța, văile se scufundă, lacurile se întind și apar noi vulcani. Ceea ce pare a fi rocă solidă își slăbește încet strânsoarea, sugerând linii de coastă încă nedesenate. Oamenii de știință spun că această ruptură continentală ar putea, în timp, să deschidă un nou ocean, remodelând granițele, resursele și riscurile.
