În 1810, Goethe, în lucrarea sa „Teoria culorii”, îşi exprima încrederea într-o „lume de organisme vii cu emanații observabile”. Treizeci de ani mai târziu, baronul Karl von Reichenbach, un om de știință și inventator renumit, s-a pus în aceeași poziție ca Goethe, când îşi atesta credința în câmpurile energetice care înconjoară oamenii, plantele și mineralele. În investigațiile sale, el a examinat numeroase persoane sensibile care puteau vedea aura umană și diversele sale culori, care puteau determina polaritatea magneților și cristalelor pur și simplu observând mișcarea energiei în și în jurul lor.
James W. Kilner, un radiolog al unui spital din Londra, a publicat rezultatele investigațiilor sale asupra aurei umane în 1910, dar munca sa a fost ignorată. Totuși, descoperirile sale au fost paralele cu cele făcute anterior. Kilner credea că această capacitate de a vedea aurele se datora unei game extinse de vedere, la fel cum claraudiența este o extensie a simțul auzului. La fel ca alții, Kilner credea că bastonașele și conurile care alcătuiesc retina ochiului uman erau capabile de o gamă mult mai largă de răspuns.
În mod normal, aceste și conuri acceptă și procesează doar informații legate de lumină și culoare în așa-numita porțiune vizibilă a spectrului de frecvență. Limitele lor, în medie, sunt puțin sub regiunile infraroșu (IR) și ultraviolet (UV). În cea mai mare parte, informațiile de joasă intensitate – căldura – sunt deja monitorizate de simțurile pipăitului și mirosului. Singurul moment în care suntem conștienți vizual de evenimentele din această porțiune a spectrului este atunci când evenimentul produce un efect secundar care pătrunde în porțiunea normală a intervalului. Acest lucru poate apărea atunci când undele de căldură provoacă o distorsiune sau o strălucire în razele de lumină în mod normal constante pentru a provoca apariția mirajelor și a unor lucruri precum „apa” care apare peste suprafețele încălzite, cum ar fi drumurile.
Kilner a avut următoarea abordare pentru a face aura umană vizibilă persoanelor fără cunoștințe psihice. Astfel, el a conceput „ecrane” care puteau induce un efect secundar în ochii privitorului și astfel provoca o extindere temporară a gamei vizuale, permițându-le să vadă aura umană. El credea că practica cu aceste „ecrane” – lentile de sticlă acoperite cu un colorant de gudron de cărbune – acționa pentru a antrena ochii observatorului până când acesta era capabil să detecteze vizual aura fără utilizarea „ecranelor”.
În cartea sa, Kilner a detaliat trei câmpuri separate care înconjoară corpul uman – în unele cazuri a fost observat patru – pe acestea definindu-le ca fiind spiritual (câmpul interior), fizic (câmpul mijlociu) și emoțional (câmpul exterior), deoarece a găsit o relație între acestea și condițiile din corpul material sau perspectiva mentală a celor a căror aură era observată.
Investigațiile lui Kilner a scos la iveală câteva fapte ciudate despre aceste câmpuri energetice asemănătoare învelișului care înconjoară oamenii. Una dintre ele a fost următoarea descoperire: Kilner era capabil să determine subiecților săi schimbări de „voință” în aură, schimbând şi culoarea în unele cazuri. Dar cel mai ciudat dintre toate au fost fluxurile de energie pe care subiecții le puteau emite prin vârful degetelor sau din alte porțiuni ale corpului lor. Unii subiecți au reușit să facă aceste fluxuri să curgă câțiva centimetri înainte ca câmpul proiectat să slăbească treptat și să se estompeze.
O cercetătoare în domeniul câmpurilor de energie a fost Shafica Karagulla (1914-1986), neuropsihiatru. Într-o carte din 1967 care detaliază investigațiile sale – „Breakthrough To Creativity”, ea prezintă rezultatele testelor efectuate cu diverși „psihici” care au putut observa aurele umane. Acești oameni au putut descrie astfel de lucruri ca fiind vârtejuri și modele interconectate de linii fine de lumină care interacționau unele cu altele și se mișcau constant. Aceste câmpuri ciudate au fost observate în jurul cristalelor minerale și al altor obiecte, precum și în jurul oamenilor și animalelor. Dar, de un interes deosebit au fost testele pe care Karagulla le-a făcut privind efectele sunetelor muzicale asupra cristalelor. Sub efectul diferitelor tipuri de muzică câmpurile acestor cristale au devenit mai luminoase, mai puternice și mai dense. Cu unele cristale, acest efect a încetat când muzica s-a terminat, în timp ce cu alte cristale efectul a continuat o perioadă de timp. De-a lungul tuturor acestor experimente care au acoperit mulți ani, anumite fapte s-au repetat.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
