În urmă cu circa 40 de ani, un inginer german a primit o sarcină care părea imposibilă: să micșoreze un fișier muzical digital cu aproape 95%, fără a strica sunetul. Acest inginer se numea Karlheinz Brandenburg. El și echipa sa de la Institutul Fraunhofer din Germania au acceptat provocarea la sfârșitul anilor 1980. Problema era că fișierele audio digitale de înaltă calitate erau masive, ceea ce le făcea impracticabile pentru stocarea sau trimiterea lor prin canalele de comunicaţie electronică de la acea vreme.
Însă, soluția lor s-a bazat pe psihoacustică, studiul modului în care percepem sunetul. Și-au dat seama că urechea umană nu poate auzi fiecare frecvență dintr-o înregistrare. Algoritmul pe care l-au creat elimină inteligent părțile audio care sunt inaudibile pentru majoritatea oamenilor, reducând dramatic dimensiunea fișierului. Acest nou format a fost standardizat în 1991 și denumit oficial MPEG-1 Audio Layer III. Îl cunoaștem astăzi sub numele de MP3. Extensia de fișier „.mp3” a fost adoptată oficial în 1995 și a schimbat complet lumea. Dintr-o dată, puteai stoca sute de melodii pe un dispozitiv care încăpea în buzunar. Era muzicii digitale și a iPod-ului s-a născut direct din această descoperire.
Munca lui Brandenburg a deschis calea pentru întreaga revoluție a muzicii digitale, schimbând fundamental pentru totdeauna modul în care cumpărăm, stocăm și ascultăm muzică.











