Realitatea potopului universal (Marele Potop) – de altfel, admis de ştiinţă – este atestată de toate vechile popoare de pe Pământ, cu aceleaşi trăsături esenţiale: distrugerea rasei umane şi salvarea în ambarcaţiune a unei singure perechi care, apoi, a repopulat Pământul. În Biblie, potopul, deşi reconstituit din fragmente de tradiţii, este povestit cu o oarecare coerenţă.
Tradiţiile caldeene se potrivesc destul de bine cu cele ale Bibliei: regele Xisuthrus este anunţat de zeul Cronos că va veni potopul. Suveranul a ascuns în Sisparis, oraşul Soarelui, „scrierile care vorbeau despre începutul, mijlocul şi sfârşitul tuturor lucrurilor” (scrieri care ar fi deci anterioare Bibliei) şi, împreună cu întreaga sa Curte, s-a refugiat pe un vas, care a ajuns în cele din urmă, ca şi arca, în Armenia, pe muntele Korkura.
Regele Xisuthrus, Noe al Caldeenilor, imediat ce vasul său a atins vârful muntelui Korkura, a coborât împreună cu pilotul, cu soţia şi cu fiica sa, şi toţi patru nu au mai fost văzuţi niciodată, deşi Pământul de deasupra apelor era redus atunci la o mică insulă: au fost duşi în cer, cum fusese Enoh! Cum fuseseră duşi în cer? De îngeri sau de o maşină zburătoare?











