„De ce apa stinge focul?” Mai ales că apa (H2O) e formată din două gaze, dintre care unul întreține arderea, iar al doilea, arde…


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

„De ce apa stinge focul?” pare la prima vedere o întrebare chiar stupidă. Apa, fiind un lichid, acoperă focul și nu permite oxigenului din aer să întrețină focul, iar hidrogenului să ardă. Dar, totuşi, apa oare nu este formată și ea din oxigen și hidrogen (H2O), două gaze dintre care unul întreține arderea, iar al doilea, arde?

În realitate, nu se întâmplă ca apa să ardă, doar dacă vom turna deasupra ei petrol și-l vom aprinde. Apa singură nu arde din cauză că oxigenul și hidrogenul formând-o, au ars deja odată, așa că nu mai pot să ardă a doua oară. Dar dacă am descompune-o, ca să primim din nou oxigen și hidrogen, atunci amestecul dintre aceste două gaze, ar arăta foarte clar că apropiindu-l de flacăre, ar fi în stare să întrețină focul. La prima scânteie s-ar produce o explozie, proporțională direct cu volumul amestecului, și dacă am dori să facem o asemenea experiență, va trebui să fim foarte atenți!

Apa atinge focul din următoarele două cauze: în primul rând, un obiect acoperit cu apa nu arde fiindcă oxigenul din aer nu poate întreține arderea. Aceasta este cauza principală. A doua cauză care, după unii, are o importanță mult mai mare este acela că apa, evaporându-se sub acțiunea focului, consumă foarte multă căldură. Prin urmare, temperatura obiectului care arde, scade intr-atâta încât arderea lui nu mai poate urma.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.