Fotografia aceasta chiar dovedeşte existenţa elementalilor – presupuse fiinţe minuscule aflate în dimensiunea noastră?


Fotograful mexican Adir a reușit să surprindă o imagine extraordinară a aşa-ziselor „ființe elementale” minuscule, care se află situate pe o libelulă. Pe 15 iulie 2022, studentul fotograf se afla într-o sesiune, pe un câmp deschis, într-un stat din sudul Mexicului, având ca scop imortalizarea insectelor și florilor din acel loc. El a observat o libelulă, care a trecut de mai multe ori pe lângă el.

Fotograful a încercat de mai multe ori să surprindă insecta zburătoare pe aparatul digital şi, până la urmă, a reuşit. El susţine că imediat după aceea, la mărirea imaginii, a văzut un „echipaj minuscul” și a rămas uimit. A vrut să revada libelula, dar acesta se retrăsese, nu mai era.

Fotograful nu a vrut să spună locul exact unde a fost făcută fotografia, pentru că se teme că habitatul acestor ființe va fi invadat pentru a se căuta dovezi ale existenței lor. El a mai menționat că localnicii au observat lumini care coborau din cer noaptea.

Chiar există ființele elementale? Fotografia aceasta să fie dovada existenţei lor sau totul e doar un Photoshop? Ezoteriştii cred că elementalii sunt ființe dimensionale, care reușesc să rămână în spaţiul nostru 3D, pentru sprijin în conservarea și îngrijirea zonelor naturale. De fapt, un elemental este o ființă mitică care este descrisă în ocultism și în alchimia din perioada Renașterii, în special în lucrările lui Paracelsus. Potrivit lui Paracelsus, există patru categorii de elementali, care sunt gnomii, silfidele, ondinele și salamandrele. Acestea corespund celor patru elemente ale Antichității: pământ, apă, aer și foc.

P.S. Se pare că întreaga ştire e una falsă. Imaginea de mai sus a fost creată de un artist, Danielle Arnaud, şi este doar o impresie (citiţi mai multe AICI: daniellearnaud.com/artists/artists-farmer.html).


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu