Lui Cezar, marele împărat roman, i s-au atribuit o mulţime de vorbe celebre, pe care mai că l-ar face pe marele conducător de oşti să se răsucească în mormânt. Printre ele şi cele din ziua asasinatului, când după ce este străpuns de pumnalele conjuraţilor, zăreşte printre ei pe fiul adoptiv, Brutus, căruia îi spune: ,,Tu quoque, fiii mi Brutus” („Şi tu, Brutus, fiul meu”). Ori, după prima lovitură de pumnal, Cezar a căzut oftând, fără să mai spună nici un cuvânt!
Legenda era următoarea: Marcus Iunius Brutus, un aprig luptător pentru republică, a fost mult apreciat şi iubit de Iulius Cezar.
Brutus a intrat totuşi în conjuraţia care a pregătit asasinarea lui Cezar, pentru că acesta plănuia să pună capăt republicii şi să se încoroneze împărat. Şi într-adevăr, la 15 martie 44 î.Ch., Cezar a fost ucis în plin Senat. Se zice că în momentul când l-a vazut pe Brutus ridicând pumnalul, şi-a acoperit capul cu toga, exclamând: „Tu quoque, fili mi Brutus ?” Totuşi, aceste cuvinte au fost doar o legendă, îndepărtându-se de adevărul istoric…











