
Generalul în rezervă Emil Străinu vorbeşte într-una din cărţile sale despre un exerciţiu militar naval, desfăşurat în anul 1994, ce purta numele codificat de „Sea Partener ‘94”. Au participat 10 nave militare din Bulgaria, Grecia, Italia, România, Rusia, SUA, Turcia și Ucraina. Planificate să înceapă la 22 octombrie 1994, exercițiile au fost amânate cu 24 de ore din cauza condițiilor meteo extrem de nefavorabile.
Tema exercițului de luptă era executarea de foc cu tunurile de 76 mm asupra unei ținte marine, lansate de la bordul fregatei americane Doyle, de unde de fapt era condusă întreaga aplicație. Observarea rezultatelor tragerilor s-a făcut dintr-un elicopter de luptă decolat de pe fregata Doyle și direct de către participanți. Fiecare navă trebuia să tragă asupra țintei ce marca inamicul timp de 8 minute.
Generalul Străinu scrie că elementul surpriză al întregului exercițiu tactic a fost uluitor: niciunul dintre trăgători nu a lovit ținta! Mai mult chiar, o corvetă bulgărească se apropie, contrar regulilor stabilite, și execută focul de la o distanță de numai 3 mile față de țintă, distanță mult inferioară celei regulamentare.
Surpriza ia proporții pentru toți participanții, atunci când se constată că ținta nu este lovită nici măcar când este încadrată „la vedere” prin intermediul mijloacelor de ochire optice și optoelectronice.
Explicația? Ţinta se găsea de fapt plasată într-o altă locație spațială decât cea în care apărea vizibilă în mod virtual. Ruşii, văzând că nu au lovit ținta după cele 8 minute regulamentare, nu se retrag de pe linia de foc și, încercând probabil să colecteze cât mai multe informații posibile, continuă tragerea timp de încă 30 de minute cu tot armamentul de bord, cele peste 150 de salve trase neatingând în final nici măcar o dată ținta. Este evident desigur că pe parcursul celor 30 de minute scurse în afara timpului regulamentar legal ordonat, rușii au căutat să-și dirijeze focul atât prin vizare telemetrică și radar a țintei, prin vizare la vedere cât și prin modalități combinate, și, desigur, și alte mijloace ce le-au stat eventual la dispoziție (vizare laser, infraroșii). Fără însă niciun rezultat.
Desigur, s-ar putea spune că ţinta ar fi avut o tehnologie de „invizibilitate” (ca bruiajul activ sau vopseaua antiradar), însă şi această tehnologie poate fi contracarată cu alte mijloace, cum ar fi telemetrele laser și cele cu raze infraroșii. Şi totuşi, niciunul dintre participanții la exercițiul pomenit nu a putut atinge ținta, toate proiectilele trimise fiind rateuri.
Generalul Străinu vorbeşte de câteva posibile explicaţii pentru acest mister:
* proiectilele nu au reușit să străpungă zona unui spațiu, existând un „zid” de protecție în jurul țintei;
* ținta nu se afla în locul unde era vizată când s-a tras asupra ei (altă locație spațială);
* ținta nu se afla în locația spațială de foc la momentul respectiv (altă locație temporală).
Este evident că este foarte posibil ca efectul în cauză să fie o perfecționare sau o variantă a Experimentului Philadelphia, aplicată în prezent în tehnologia militară americană.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025











