Clonarea umană este descrisă în epopeea indiană „Mahābhārata” – veche de mii de ani. Lucrarea prezintă cum au fost creaţi 100 de copii, ţinuţi în 100 de vase…

Astăzi vom vorbi despre Mahābhārata – primul document scris care descrie replicarea deliberată a vieții umane dintr-o singură sursă biologică, adică mai precis se vorbeşte despre clonare. Mahābhārata a fost compusă în nordul Indiei și scrisă între anii 300 î.Hr. și 300 d.Hr., deși poveștile în sine sunt mult mai vechi și au fost transmise inițial oral. Opera este atribuită în mod tradițional lui Vyāsa, o persoană implicată în crearea și continuarea liniilor genealogice regale. Mahābhārata este obsedată de moștenire, iar fiecare conflict major din text se referă la cine se naște, cine are dreptul să conducă și ce se întâmplă când succesiunea eșuează. Regatele se ridică și cad în funcție de apariția unor moștenitori, iar când reproducerea obișnuită nu dă rezultatul dorit, urmează intervenția.

Cel mai tulburător exemplu apare în casa regelui Dhritarāshtra din Hastināpura. Dhritarāshtra este orb și domnește doar pentru că fratele său mai mic a murit fără moștenitori, iar soția sa, Gandhārī, este așteptată să asigure viitorul dinastiei prin nașterea unor fii. Ea rămâne însărcinată și poartă sarcina pentru o perioadă nefiresc de lungă, mult peste așteptările oricui. Când sarcina se termină în sfârșit, ea nu dă naștere unui copil, ci a ceea ce este descris ca o singură bucată sau masă de carne vie.

În acest moment, Vyāsa este chemat și el face ceva şocant: taie masa de carne vie în 100 de bucăți. Fiecare bucată este apoi plasată într-un vas separat, descris de obicei ca o oală, iar aceste vase sunt ținute la cald și protejate. Textul precizează foarte clar că vasele funcționează ca spații artificiale pentru dezvoltare. În timp, fiecare bucată crește și se transformă într-un copil, iar după această perioadă de incubație, se nasc 100 de fii – acești fii sunt Kauravaşii. Textul este explicit în legătură cu această secvență – o origine, divizare, izolare, creștere și apoi naștere. Numărul de copii este decis de la început, rezultatul fiind obținut prin divizare și cultivare, mai degrabă decât prin reproducere repetată.

Alte texte antice descriu zei care creează oameni, eroi care apar prin miracole sau copii născuți prin intervenție divină, dar niciunul dintre ele nu descrie o sursă biologică care este împărțită și dezvoltată în mai multe ființe umane. Mahābhārata o face, și în termeni practici, fără a trata evenimentul ca fiind simbolic în cadrul poveștii. Fiii cresc împreună, antrenați ca prinți și războinici, funcționând ca un singur bloc. Originea lor comună le întărește loialitatea unul față de celălalt și le ascuțește ostilitatea față de verii lor, Pāndava, care au drepturi egale la tron. Rivalitatea escaladează prin înșelăciune, exil și încercări repetate de umilire, până când explodează în cele din urmă în războiul de la Kurukshetra, evenimentul central al epopeii. Aproape toți Kauravaşii mor în acel război, cu o dinastie conservată prin divizarea unei singure vieți, aproape complet distrusă de conflictul care a urmat. Actul de multiplicare a vieții rezolvă o problemă, dar creează o alta la o scară mult mai mare…