Cercetătorii au descoperit că delfinii pot face ceva incredibil pe care nicio altă specie nu o poate realiza, cu excepția oamenilor
Delfinii sunt una dintre cele mai jucăușe și magice specii din întregul regn animal și sunt, de asemenea, mult mai …
Delfinii sunt una dintre cele mai jucăușe și magice specii din întregul regn animal și sunt, de asemenea, mult mai …
În dreptul litoralului românesc, există o zonă de mică adâncime (până la 200 m) care se întinde în larg pe …
Marea Alboran este cea mai vestică parte a Mării Mediterane. Ea este cuprinsă între Spania la nord, Algeria și Maroc …
Mările şi oceanele au găzduit multe creaturi gigantice și încă mai dețin multe secrete întunecate îngropate în adâncurile lor. Oricum, …
Există în rândul unor conspiraţionişti termenul de „programare predictivă”, teoria conform căreia guvernele lumii sau cei care conduc lumea în …
O nouă insulă s-a format în Triunghiul Bermudelor. Poreclită Shelly Island (Insula Scoicilor) de către localnici datorită numărului mare de …
La început, Mark Watkins, pescar de meserie, care se afla în Oceanul Indian, a crezut că obiectul imens plutitor, pe …
Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!