Generalul comunist Stănculescu: „Spionii ruşi au fost cei care au tras pe ascuns împotriva demonstranţilor din timpul Revoluţiei Române din ’89, pentru a incita populaţia”

În excepţionala carte al istoricului Alex Mihai Stoenescu – „În sfârşit, adevărul! În dialog cu Victor Atanasie Stănculescu”, domnul Stoenescu îi ia un interviu fostului ministru adjunct al Apărării de pe timpul lui Ceauşescu, generalul Victor Atanasie Stănculescu, acesta spunând …

Cititi mai multe

O faţă hidoasă a lui Caragiale: a refuzat să-şi împrumute un bun prieten cu nişte bani, deşi era aproape milionar! În plus, avea o frică exagerată de moarte…

Iată două întâmplări din viaţa celebrului Caragiale, întâmplări care îl pun pe celebrul dramaturg într-o lumină mai puţin favorabilă, însă ar fi păcat ca acestea să fie ascunse publicului. * Într-o zi, norocul bătu la ușa lui Caragiale. Avu parte …

Cititi mai multe

Testamentul surprinzător al primului rege al României – Carol I: îşi dorea să fie înmormântat definitiv într-un mausoleu măreţ construit în Bucureşti!

În 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza este nevoit să abdice; peste 2 ani, în ţară este adus un principe străin, de origine germană, care să conducă destinele ţării – Karl von Hohenzollern-Sigmaringen. A fost şeful statului român din 1866 până …

Cititi mai multe

Secretele lui Eminescu, dezvăluite în urma unei întâlniri cu poetul din 1884! Fuma enorm de mult, bea cantităţi industriale de cafea, uita să mănânce zile la rând şi era tare dezordonat…

Într-un articol extrem de interesant scris de colonel Ionescu Dobrogeanu, în anul 1936, şi publicat în revista Revista Societăţii „Prietenii Istoriei Literare”, autorul ne povesteşte cum în tinereţe, împreună cu un coleg (Stăncescu), s-au întâlnit cu Eminescu în anul 1884, …

Cititi mai multe