În prima sa carte, „A douasprezece planetă”, scriitorul şi cercetătorul Zecharia Sitchin susține că există o a 12-a planetă, dincolo de Neptun, care ajunge în interiorul sistemului nostru solar o dată la 3.600 de ani. Potrivit lui Sitchin, o rasă …
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
În privinţa locului apariţiei primilor oameni, studii recente indică sigur continentul african, cu sprijinul geneticii moleculare. Astfel cercetătorii americani Douglas C. Wallace, apoi Wesley Brown, Rebecca Cann, Michael Hammer şi Stoneking Wilson au ajuns la concluzia că omul actual este …
Calculele scriitorului biblic James Ussher indică faptul că Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva în jurul anului 4004 î.Hr. Însă ei nu erau primii oameni ai Pământului, înaintea lor existând un popor evoluat, numit Nefilimi (adică „Cei Căzuți”). După …
Atunci când un fost sau actual lider mondial vorbeşte despre extratereştri şi OZN-uri, atunci acest lucru atrage foarte mult atenţia. De ce? Pentru că aceşti lideri ştiu mai multe informaţii decât noi, oamenii. Iată-l, de exemplu, pe fostul președinte polonez …