Otrăvuri şi veninuri din natură: unele din ele sunt însă benefice pentru tratarea unor boli!

Otrăvurile şi veninurile naturale au fost folosite pe scară largă de diferite popoare ale lumii în toate timpurile. De exemplu, Ovidiu, în „Metamorfozele” lui, arată că săgeţile lui Hercule au fost otrăvite cu sângele Hidrei din Lerna.

De-a lungul veacurilor, popoarele africane au folosit în acest scop anumite specii de furnici pisate mărunt. Amerindienii din Columbia, ca să obţină venin pentru săgeţile lor, pun în vârful săgeţilor lor broscuţe de un anumit soi şi le ţin deasupra focului; încălzite în acest fel, broaştele „transpiră”, eliminând o secreţie foarte toxică, ce conţine diferiţi alcaloizi, printre care betrachotoxinul. Amerindienii nu ating niciodată aceste broaşte cu mâinile goale, întrucât este de ajuns o cât de mică zgârietură pe piele şi otrava pătrunde în organism şi începe să-şi facă efectul.

În afară de aceasta, indienii folosesc şi diverse otrăvuri vegetale. Dintre ele, cea mai cunoscută este curara, care se obţine din unele plante ce cresc în zona râului Orinoco. Această otravă provoacă paralizia rapidă a victimei, blocându-i centrii nervoşi şi impiedicând transmiterea semnalelor de la nervi la muşchi. Totuşi, dacă otrava este introdusă în corp pe cale bucală, ea nu este periculoasă, astfel încât carnea animalelor ucise cu săgeţi otrăvite poate fi mâncată fără grijă.

Aborigenii din Africa de est folosesc pentru pescuit o metodă originală: ei presară în apă o cantitate de „făină” obţinută prin măcinarea unor plante de prin partea locului. Peştii care se reped şi mănâncă din acest amestec paralizează, astfel încât pescarilor nu le rămâne decât să vină şi să-i culeagă. Interesant este că dacă aceşti peşti sunt puşi în apă curată, după câtva timp îşi vin în fire.

Multe otrăvuri naturale au fost folosite în trecut ca medicamente. Aşa, de pildă, extractul de migdale a fost folosit ca leac împotriva tusei, astmului şi colicilor; otrava obţinută din aconit – la boli de nervi şi în cazul congestiilor vasculare cronice. Otrăvurile de provenienţă animală şi-au găsit, de asemenea, o largă întrebuinţare în scopuri medicale. În secolul al XIX-lea, în unele regiuni ale Americii, veninul şarpelui cu clopoţei se folosea în tratamentul leprei, difteriei şi frigurilor. Dar el provoca adesea şi moartea. Astăzi veninul de şarpe se obţine în ferme speciale şi se foloseşte în tratarea reumatismului, a sciaticii, a congestiilor cronice musculare şi vasculare. Reumatismul se tratează, de asemenea, cu venin de păianjen şi de albine. Însuşirile terapeutice ale veninului de albine erau cunoscute încă din Egiptul antic. Galen, medicul personal al câtorva împăraţi romani, îl folosea în mod curent. Încă de pe atunci cei se sufereau de reumatism se supuneau de bunăvoie înţepăturilor de albine, întrucât un astfel de tratament era destul de eficient. În China antică, veninul de broască ţestoasă se folosea pentru tratarea bolilor de inimă.

Goloturinul, o substanţă otrăvitoare conţinută în „castraveţii de mare”, dispune de însuşiri foarte interesante, împiedicând proliferarea tumorilor canceroase. Durata vieţii şoarecilor cărora li s-au inoculat celule canceroase şi au fost trataţi cu goloturin s-a dublat in comparaţie cu cea a şoarecilor netrataţi.

Se poate spune, pe drept cuvânt, că aproape nu există vreun tratament care să nu poată fi făcut cu otrăvuri naturale!

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.