Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock

O teorie „halucinantă” a fizicii cuantice: atunci când clipim intrăm într-un univers paralel?


Imagine generata de Microsoft AI

De câte ori clipește o persoană obișnuită într-o zi? Dar într-o săptămână, lună, an sau într-o viață? Și cât timp petrece acea persoană, în timpul vieții, cu ochii închiși – perioadă în care nu clipeşte deloc? Găsirea unui răspuns la oricare dintre aceste întrebări este departe de a fi o știință exactă. Totul depinde de variabile precum speranța de viață, anii bisecți și cât timp petrece acea persoană dormind. Dar, este posibil să obținem o cifră aproximativă. Să zicem că acea persoană clipește, în mediu, la fiecare 4 secunde; asta înseamnă 15 clipiri pe minut, 900 pe oră și 14.400 pe zi, dacă doarme 8 ore. Adică 5.256.000 de clipiri într-un an non-bisect și 394.200.000 de clipiri într-o viață, dacă trăiește până la 75 de ani.

În ceea ce privește timpul petrecut cu ochii efectiv închiși, datorită clipirilor, din nou datele variază. Dar, să presupunem că fiecare clipire durează o cincime de secundă. Și, pentru ușurință, să rotunjim cele 394.200.000 de clipiri de viață la 400.000.000. Asta înseamnă că petrecem aproximativ 80.000.000 de secunde cu ochii închişi atunci când clipim, care înseamnă 2 ani şi jumătate. Pe baza tuturor celor de mai sus, cu toții ne petrecem 2 ani și jumătate din viață cu ochii închiși… pentru că clipim! Ca și cum ar fi aproape 1.000 de zile de timp pierdut inutil în viaţă.

Cu toate acestea, poate că nu totul este pierdut. Și, de fapt, poate că clipirea – mai degrabă decât o pierdere de timp – este de fapt cel mai incitant lucru pe care îl putem face vreodată fiecare dintre noi. Pentru a afla de ce, iată şi ipoteza: intrăm într-un univers paralel când clipim?

Actul de a clipi este o funcție esențială a corpului pentru a ne menține ochii umezi și clari. Este și o acțiune involuntară; niciunul dintre noi nu alege când să clipească, trupurile noastre doar se asigură că o facem mecanic. De aceea, ar putea părea bizar în a spune că ar putea exista și o lume complet nouă de fiecare dată când ochii ni se închid. Dar, clipirea într-un univers paralel este o idee care are legătură cu o teorie a fizicii cuantice; și, mai precis, are legătură cu suprapunerea cuantică. Aceasta este o proprietate fundamentală a particulelor din domeniul cuantic, pentru că descrie modul în care particulele pot ocupa mai multe locații, niveluri de energie, direcții de rotație – mai multe stări – toate în mod simultan. Însă, este în contrast cu înțelegerea clasică a realității, în care obiectele pot fi într-o singură stare la un moment dat.

De exemplu, o monedă. În mod clasic, poate fi ori cap, ori pajură. Dar, la nivel cuantic, poate fi atât cap cât și pajură în mod simultan. Starea sa cuantică este o suprapunere a ambelor posibilități. De aici, putem aplica interpretarea lumilor multiple. Şi, o teorie faimoasă despre cum funcționează lumea cu adevărat, duce lucrurile și mai departe, sugerând că fiecare rezultat posibil al oricărui eveniment – inclusiv orice eveniment cuantic – are loc de fapt în universuri separate, ramificate. Se spune că fiecare alegere pe care o faci (și fiecare eveniment care se desfășoară) ar trebui să dea naștere la noi lumi în care se joacă consecințele acelui moment. Este ușor să vă imaginați dacă, să zicem, vă aflați la o bifurcație într-un drum literal și o luați fie la stânga, fie la dreapta. Dar, într-adevăr, acest tip de scindare are loc tot timpul, peste tot în jurul nostru, și poate de mii de ori pe secundă. Ceea ce ne readuce la faptul de a clipi. Pentru că, deși o clipire necesită confortabil mai puțin de o secundă pentru a fi finalizată, este o acțiune care este de fapt mai semnificativă decât toate nenumăratele acţiuni subatomice care au loc la nesfârșit în același timp. În acest fel, atunci, teoretic vorbind, se pare că de fiecare dată când clipim creăm cel puțin universuri paralele.

În prezent, încă nu există dovezi clare care să confirme că clipirea este conectată cu tranziția între aceste planuri ipotetice de care vorbeam mai sus. Dar că, acceptăm teoria cuantică a lumilor multiple, atunci totul este aparent inevitabil. Deci, de fiecare dată când clipim, se face un nou braț al multiversului, așa cum este de fiecare dată când zâmbim, plângem, ne frecăm cu degetele sau ne zgâriem pe nas.

Însă, în mecanica cuantică trebuie să luăm în considerare și efectul observatorului și colapsul funcției de undă. Conform fizicii cuantice, actul de a observa ceva la nivel cuantic este ceea ce îl forțează să fie ceea ce ar trebui să fie văzut. Pe scurt, aceasta este colapsul funcției de undă – atunci când entitatea cuantică este forțată să aleagă o singură stare din suprapunerea ei de posibilități. În exemplul cu moneda, dacă observăm moneda, aceasta va fi ori cap ori pajură. Actul de observare a determinat-o să aleagă în esență unul sau alta.

Din punctul de vedere al clipirii, iată unde totul ar putea deveni din nou destul de interesant. În mod clar, când clipim, pleoapele ne acoperă ochii pentru o scurtă clipă și nu vedem ce este în fața noastră. S-ar putea, deci, ca acest întuneric de moment să creeze și un mediu în care efectul observatorului este întrerupt și suprapunerea cuantică are loc din nou? Când clipim, mediul nostru extern este eliminat efectiv din experiența noastră conștientă pe toată durata acelei clipiri. Deşi pare fără importanţă, totuşi ar fi vorba de 2 ani și jumătate de-a lungul vieții noastre. Deci, putem ști vreodată unde suntem noi – sinele nostru conștient – în timpul clipirii?

Dar, s-ar putea ca clipirea să ne ofere și altceva decât funcția de a ne uda şi păstra ochii clari. Poate că ea oferă şi un mic „pui de somn” pentru creier. Un proces care necesită aproximativ 1/20 din timpul nostru, în mod permanent, este ceva care, într-o oarecare măsură, oferă angrenajelor noastre mentale o pauză de câteva milisecunde, ajutând la resetarea atenției și, probabil, la menținerea eficienței. Aşadar, totul pare a fi pur și simplu o funcție de care are nevoie creierul nostru. Și, în plus, dacă teoria lumilor multiple este adevărată, atunci vom genera și ramuri noi într-un multivers cuantic. Cu fiecare clipire, se fac lumi noi și, poate, noi înșine suntem scoși pentru scurt timp din propria noastră poziție cosmică.

Pe măsură ce înțelegerea noastră despre lumea cuantică se extinde, putem într-o zi să aflăm dacă există cu adevărat un portal către posibilități infinite, în cadrul unei astfel de funcții biologice de bază. Deocamdată, ideea că am putea clipi într-un alt univers este ipotetică, teoretică, speculativă. Nu este nicidecum dovedită. Și totuși, ar putea fi mai mult decât se vede?