Nefilimii din Biblie şi misterioasa statuie macabră din Elveţia
În inima Bernei (Elveţia), există o statuie macabră care pare că aparține unui cu totul alt timp, sau poate unei alte lumi. Acest monument prezintă un monstru, un gigant, cu gura deschisă, iar pe jumătate înăuntru se află un copil. Şi încă alţi copii, ţinuţi de gigantul fioros, o să aibă aceeaşi soartă teribilă: urmează să fie mâncaţi. Ochii gigantului sunt ieșiți din orbite de o foame teribilă, sau poate de nebunie. Elvețienii îl numesc Kindlifresser – mâncătorul de copii.
Timp de aproape 500 de ani, statuia se află în piața centrală a orașului Berna și nimeni nu a putut spune cu certitudine de ce se află acolo. Sculptorul Hans Gieng nu a lăsat nicio explicație când a sculptat-o în jurul anului 1550. Nicio scrisoare care s-a păstrat, niciun manifest, nimic altceva decât acest coșmar în piatră. Dar dacă Kindlifresser nu este doar o „sperietoare” medievală? Ce se întâmplă dacă răspunsul se ascunde la vedere, sculptat în cele mai vechi texte pe care le deținem?
Elvețienii au două nume pentru statuia lui Hans Gieng. Kindlifresser este numele oficial, cel din ghiduri. Dar dacă aţi întreba un bătrân din Berna ce se află în piață, el vă v-ar spune: este vorba de „Căpcăunul”.
Înainte de a afla mai multe despre „Căpcăunul”, să ne întoarcem puţin la Biblie şi la giganţii biblici. Cercetătorii au petrecut mult timp argumentând despre giganți. Au fost Nefilimii reali? Cine erau Refaimii și de ce numele lor înseamnă literalmente „cei morți”?
Dar există un gigant despre care nimeni nu se îndoieşte, pentru că textul este prea specific: Og, regele Basanului. Deuteronomul ne oferă măsurători: patul său avea peste 4 metri lungime și era făcut din fier. Israeliții l-au ucis pe Og și au ars 60 dintre cetățile lui, prefăcându-le în cenușă; n-au luat prizonieri, dar nici n-au lăsat supraviețuitori. Toți bărbații, femeile și copiii din Basan au murit. Acesta este genocid, genul de război total pe care nu-l duci împotriva dușmanilor umani obișnuiți.
Deci, ce legătură au toate astea cu o fântână din Elveția? De fapt, totul. Pentru că „ogru” nu este doar un cuvânt aleatoriu din basme. Lingviștii l-au urmărit în franceza veche, în latină, până la o singură sursă: Og. Regele Basanului a devenit cuvântul rădăcină pentru fiecare gigant mâncător de copii din folclorul occidental. Când europenii medievali aveau nevoie de un nume pentru monștrii din poveștile lor, au apelat la cel mai vechi și mai terifiant gigant pe care îl cunoșteau. Cel din Biblie, ultimul dintre Refaimi. Și elvețienii, fără nicio explicație, au decis să numească statuia lor care mănâncă copii un „ogru”.
„Cartea lui Enoh”, exclusă din majoritatea Bibliilor, dar păstrată în creștinismul etiopian, descrie ce au făcut Nefilimii și urmașii lor giganți înainte de Potop. Ei au început să mănânce oameni, dar mai întâi copii. Textul mistic evreiesc Zohar detaliază: acești giganți vânau în mod specific prunci umani. De aceea a trimis Dumnezeu Marele Potop. Nu doar pentru că oamenii erau răi, ci pentru că giganții corupseră totul; Pământul trebuia curățat. Nefilimii au corupt Pământul atât de complet încât doar o resetare completă ar fi fost suficientă.
Dacă privim mai atent poveștile gigantice împrăștiate prin textele antice din Orientul Apropiat, vom observa un tipar. Aceștia nu erau doar oameni mari; erau prădători, canibali, mâncători de copii.
Acum uitaţi-vă din nou la Kindlifresser, la gura aia deschisă, la foamea aia teribilă încremenită în piatră. Oare Hans Gieng încercase să ne spună ceva? Despre ceva mult mai vechi, ceva care a umblat odată pe Pământ și care s-ar putea să mai pândească în memoria noastră colectivă? Elveția din anii 1500 se îneca în procese de vrăjitoare. Între 1427 și 1700, teritoriile elvețiene au executat între 4.000 – 6.000 de oameni pentru vrăjitorie, un număr extraordinar pentru o regiune atât de mică. Și care a fost principala acuzație împotriva acestor vrăjitoare? Crime de copii, canibalism. Aceeași acuzație atribuită giganților biblici.
„Malleus Maleficarum”, catalogul procedurilor de vânătoare de vrăjitoare publicat în 1486, dedică secțiuni întregi vrăjitoarelor care ucid și mănâncă copii. Se presupune că unele îi fierbeau în cazane, iar altele îi devorau de vii. Paralelele cu tradițiile giganților biblici sunt imposibil de ignorat.
Dar aici devine ciudată povestea. În multe procese de vrăjitoare din Elveția, acuzatele nu mărturiseau că lucrau singure sau chiar cu alte vrăjitoare umane. Sub tortură, vorbeau despre întâlniri cu ființe străvechi – Giganți, „cei bătrâni” care nu plecaseră niciodată cu adevărat. O înregistrare a procesului din 1570 din Neuchatel, la doar câteva zeci de kilometri de Berna, păstrează mărturia unei femei pe nume Marguerite, care a susținut că fusese dusă la o adunare la miezul nopții, unde „bărbați de statură mare, mai înalți decât turla bisericii” i-au cerut să le aducă copii din sat. Ea a spus că le era foame, mereu flămânzi. Judecătorii au respins acest lucru ca fiind o iluzie demonică, dar dacă descria ceva din experiența personală?
Revenim la Kindlifresser: Hans Gieng nu a sculptat o singură statuie. A sculptat 11 fântâni pentru Berna în anii 1550 – soldați, eroi, Moise. Dar a realizat şi această monstruozitate, pe care a pus-o în centrul orașului, nu ascunsă; chiar acolo, în piață, unde toată lumea ar vedea-o, unde copiii ar trece pe lângă ea în fiecare zi. Asta nu e artă de dragul artei, ci un avertisment.
Poate că bunii locuitori ai Bernei din 1550 au înțeles ceva ce noi am uitat. Poate că știau că orașul lor fusese construit pe fundații mai vechi, că încă persista ceva străvechi. Biblia ne spune că giganții au fost eliminați. Dar dacă nu ar fi murit toate în Marele Potop? Dacă unii doar au dormit? Dacă unii s-ar fi ascuns în peșteri de munte și văi adânci, așteptând?
Kindlifresser stă nemișcat în Berna, cu gura căscată și ochii ieșiți din orbite. Copiii trec pe lângă el în fiecare zi, râzând, făcându-și selfie-uri, lipsiţi de frică. Poate că asta e bine. Statuia nu clipește şi nu se mișcă. Doar așteaptă, cu gura căscată, în centrul Bernei, așa cum a făcut-o timp de aproape 500 de ani.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
În inima Bernei (Elveţia), există o statuie macabră care pare că aparține unui cu totul alt timp, sau poate unei alte lumi. Acest monument prezintă un monstru, un gigant, cu gura deschisă, iar pe jumătate înăuntru se află un copil. Şi încă alţi copii, ţinuţi de gigantul fioros, o să aibă aceeaşi soartă teribilă: urmează să fie mâncaţi. Ochii gigantului sunt ieșiți din orbite de o foame teribilă, sau poate de nebunie. Elvețienii îl numesc Kindlifresser – mâncătorul de copii.
