ATENŢIE! Acest articol se bazează pe afirmaţiile mai multor autori ozenişti, cum ar fi Al Bielek sau Brad Steiger.
Potrivit a numeroși cercetători ozenişti, specia extraterestră cunoscută în prezent sub numele de „Cenușii” sau „Extratereştri gri” ar fi efectuat o invazie în masă a Pământului în anul 1954. Motivul pentru care marea majoritate a cetățenilor planetei noastre nu a fost conştientă de acest eveniment a fost acela că guvernele lumii ar fi făcut un pact secret cu extratereștrii invadatori.
Unii cercetători cred că există cel puțin 75 de baze subterane care îi adăpostesc pe Cenușii. Oficial, aceste baze sunt desemnate drept „adăposturi de urgență” în cazul unui război nuclear. Fizicianul Al Bielek insistă că Agenția Centrală de Informații (CIA) a fost înființată în 1947 pentru a supraveghea situația extraterestră în curs de dezvoltare. După prăbușirea OZN-ului de lângă Roswell, New Mexico, în iulie 1947, și după prăbușirile ulterioare, situația a devenit tensionată.
La scurt timp după aceea, a fost format un grup special de supraveghere a acestei situaţii, grup cunoscut ca şi Mj-12 (Majestic-12). Inițial prezidat de amiralul Roscoe Hillenkoetter, grupul secret și-a asumat o autoritate din ce în ce mai mare odată cu trecerea timpului. Două prăbușiri suplimentare în 1948 și 1949 au adăugat o stare de urgenţă autorității lui Mj-12, mai ales când un alt extraterestru viu ar fi fost recuperat în 1949. În urma acestei evoluții uimitoare, s-a creat Agenția Națională de Securitate a Statelor Unite (NSA), precum și alte agenții de informații, dintre care multe au fost păstrate ca secrete.
„La început, extratereștrii gri au fost foarte generoși cu darurile lor de cunoștințe tehnice, și este o chestiune dovedită că științele noastre și-au accelerat progresul și și-au extins realizările după 1954”, a spus Al Bielek. El a continuat: „Au fost obținuţi pași mari în medicină și multe dintre aceste obiective pot fi atribuite direct informațiilor furnizate de extratereștri”.
În timp ce unii Cenușii au acționat binevoitor față de noi, alții au fost disprețuitori și ne-au considerat nimic altceva decât nişte specii inferioare. Adevărul real din spatele „invaziei” Cenușiilor ar fi fost acesta: extratereştrii gri aveau nevoie de o nouă casă. Ei trăiseră în subteran în propria lor lume, timp de mai bine de 1.500 de ani, după ce civilizația lor fusese devastată de o tehnologie distrugătoare. Unii cercetători cred că pot exista până la 6 rase de Cenuşii; cei care au intrat în subteran au devenit ființe mici, cu tenul cenușiu, cu probleme digestive și de reproducere. Alții, care s-au refugiat la timp în altă lume, sunt mai înalți, mai asemănători oamenilor și diferenţiaţi ca şi sexe.
Deoarece favorurile acordate lor de Majestic-12 includeau baze subterane și oportunitatea de a studia dezvoltarea omenirii prin intermediul unor „răpiri”, Cenușii ar fi devenit din ce în ce mai agresivi față de pământeni.
Astfel, s-a observat în curând faptul că Cenușii răpeau mai mulți oameni decât fusese convenit. Și unii dintre acei oameni răpiți nu s-au întors niciodată. În plus, s-a aflat că un număr mare de răpiți au primit implanturi, care au fost concepute pentru a-i monitoriza, la fel cum noi, oamenii, monitorizăm animalele sălbatice (ca urși, lupi sau căprioare). Anumite dispozitive tehnologice foarte avansate proiectate de Cenuşii ar putea literalmente teleporta un răpit la bordul uneia dintre navele spațiale ale extratereştrilor, în timp ce victima doarme în propriul său pat. Odată ce examinarea este încheiată, victima răpirii se poate trezi dimineața doar cu bucăți dintr-o amintire trecătoare a unui vis bizar.