
Iată ce povestire am întâlnit pe un forum (Reddit). Martorul ne povesteşte următoarele (traducere din limba engleză):
* Nu știu de ce scriu asta. Poate pentru că nu am dormit cum trebuie de săptămâni întregi. De fiecare dată când închid ochii, o văd din nou, acea siluetă neagră stând printre copaci. Dacă cineva mi-ar fi spus că voi vorbi vreodată despre așa ceva, aș fi râs. Dar iată-mă, tastând asta cu mâinile tremurânde.
* Totul a început într-una dintre acele sâmbete ciudat de calde de octombrie, când aerul miroase a frunze uscate și praf. Prietenul meu, Petru, și cu mine, am decis să urcăm pe dealul Djendem. Doar ca să bem niște cafea în vârful dealului și să privim orașul. Întotdeauna mi-a plăcut locul acela. Turcii îl numeau „Djendem”, ceea ce înseamnă „iad”. Bunica îmi spunea că noaptea se auzeau pași acolo sus, dar nu ar trebui să întrebi niciodată cine este.
* Era în jurul prânzului. Soarele era puternic și totul era liniștit într-un fel ciudat. Ne-am așezat pe stâncile de lângă antenă și am privit cum se întindea Plovdiv-ul sub noi, ca un oraș de jucărie. După o vreme, Petru a tăcut. „Vezi asta acolo jos?” – m-a întrebat el. La început am crezut că e un om. Dar cu cât mă holbam mai mult, cu atât părea mai puțin uman. Nu puteam distinge niciun detaliu, nici haine, nici față, nicio reflexie a Soarelui. Nu era doar negru: era genul acela de negru care fura lumina din jur, ca o gaură în lume.
* Apoi am mirosit. Mirosea a metal ars, amestecat cu ceva putred. Petru a înjurat și mi-a spus că ar trebui să plecăm. Am vrut să mă mișc, dar corpul meu nu m-a ascultat. Chestia aceea misterioasă s-a întors spre noi şi nu era ca o persoană. Nu s-a mișcat, doar s-a schimbat, ca și cum spațiul însuși s-ar fi îndoit în direcția greșită. Aerul a părut brusc greu. Totul a devenit o tăcere mormântală, nicio pasăre, niciun vânt, chiar și zgomotul orașului a dispărut.
* Apoi s-a auzit sunetul. Nu era chiar o voce, ci mai degrabă o șoaptă care freca metalul. Nu puteam înțelege cuvintele, dar simțeam că răsunau în capul meu, nu în urechile mele.
* Și-apoi a dispărut. Nicio mișcare, niciun sunet, doar aer gol acolo unde fusese. Petru era deja la jumătatea cărării, țipând la mine să mă mișc. În cele din urmă am făcut-o.
* Când am ajuns jos, niciunul dintre noi nu a scos un cuvânt. Arăta palid, ca și cum nu ar fi dormit de zile întregi. Apoi a spus încet: „Nu mă suna. Nu vreau să-mi amintesc asta” și a plecat. A doua zi i-am trimis un mesaj – niciun răspuns. Două zile mai târziu am auzit că fusese dus la spital. Mama lui a spus că s-a trezit noaptea țipând, spunând că cel negru stătea lângă fereastra lui.
* De atunci, nu am mai fost la fel. Noaptea, când sting luminile, văd mereu ceva mișcându-se la marginea câmpului meu vizual. Forme mai întunecate decât întunericul. Uneori, dacă ascult cu atenție, încă mai aud acea șoaptă metalică slabă, ca o respirație în ceafă.
* Și partea cea mai rea? Săptămâna trecută stăteam pe balconul meu. De acolo se vedea tot dealul. Chiar în vârf, unde stăteam în ziua aceea, l-am văzut din nou. O figură neagră, nemișcată ca o statuie, privind orașul de dedesubt. Poate că îmi imaginez lucruri. Poate că frica doar îmi face probleme. Dar în adâncul sufletului, știu un lucru. Dealul acela se numește Djendem dintr-un motiv.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025