Vechii greci se arătau dezbrăcaţi fără nicio stânjeneală, atleţii participând la Jocurile Olimpice în costumul lui Adam. De altfel, calmul cu care se dezbrăcau în public îi distingea de barbarii grosolani.
Nu se ştie cum s-a ajuns la situaţia ca atleţii să participe la Jocuri dezbrăcaţi, dar o anecdotă relatată de Homer ne oferă poate cheia enigmei. Într-o zi, un campion a fost învins pentru că s-a împiedicat în pantaloni. Prin urmare, atleţii nu au mai purtat pantaloni.
O altă explicaţie plauzibilă ar fi aceea că grecii erau extrem de mândri de corpul lor. Urmând exemplul spartanilor, atleţii au luat obiceiul să se ungă pe trup cu ulei de măsline, fapt care le proteja pielea şi le scotea în relief muşchii. Uleiului îi mai erau atribuite şi calităţi de întărire a pielii care, după fiecare competiţie, era curăţată cu o mică spatulă de lemn.
De altfel, la Jocurile Olimpice desfăşurate în Grecia antică, spectatorilor şi atleţilor le erau oferite numeroase divertismente. Vânzătorii ambulanţi îi îmbiau cu mâncare şi diverse obiecte. În lipsa competiţiilor, locul atleţilor era luat de acrobaţi, jongleri, de înghiţitori de săbii şi iluzionişti. Cum grecii erau pasionaţi de epopei, poeţi şi scriitori îşi declamau operele din înaltul porticului Templului lui Zeus.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025