În marea piramidă din Egipt s-ar putea să existe un „tron de fier” misterios realizat din materiale provenite din spaţiul cosmic


Cel mai cunoscut „tron ​​de fier” în cultura populară poate fi în continentul fictiv al lui Westeros, din binecunoscutul serial SF „Urzeala Tronurilor”. Acum însă, oamenii de știință cred că ar fi putut găsi un asemenea tron de fier într-o civilizație străveche, de aici de pe Pământ.

Anul trecut (2017), un proiect de înaltă tehnologie, care a folosit particule subatomice pentru a scana structurile interne ale Marii Piramide din Giza (Egipt), a văzut ceva interesant în interior: un vid imens cât un teren de fotbal. La momentul respectiv, era neclar care era scopul acestui vid.

Însă, Giulio Magli, profesor de arheoastronomie la Politehnica Milano din Italia, are o sugestie. „Există o posibilă interpretare, care este în concordanță cu ceea ce știm despre religia egipteană în privinţa înmormântării, așa cum a fost observată şi în textele piramidelor”, a explicat Magli într-o comunicat. „În aceste texte se spune că faraonul, înainte de a ajunge la stelele din nord, va trebui să treacă prin „porțile cerului” și să stea pe „tronul de fier”.

Dacă există un tron ​​într-o încăpere mare şi ascunsă, totuşi acesta s-ar putea să nu fie din fier. Un alt tron ​​din piramidă a fost găsit, acesta fiind din lemn acoperit cu foiţe de aur. Ar putea însă ca un tron ​​de fier să aibă o construcție similară, dar fiind acoperit cu foiţe subțiri de fier, obţinute din fierul de la meteoriți, un material pe care textele străvechi ale egiptenilor îl menţionează.

Singura modalitate de a afla dacă tronul de fier al Egiptului antic este unul real sau nu, ar fi aceea de a explora partea de nord a piramidei, care se poate conecta la vidul recent descoperit.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): cnet.com


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu