E posibil ca unui atlet să-i dispară mustaţa în timpul unui concurs de maraton? Incredibilul caz al maratonului de la Bruxelles


maratonistÎn septembrie 1991, alergătorul algerian Abbes Tehami a terminat primul, cu mult înaintea celorlalţi participanţi ai maratonului din Bruxelles. Spectatorii au observat însă ceva ciudat: el părea să se fi îngrăşat în timpul cursei şi mustaţa îi dispăruse. S-a descoperit ulterior că, de fapt, antrenorul său alergase primele zece mile, după care a schimbat tricoul cu numărul de concurs cu Tehami, care aştepta ascuns, după un copac. Abbes a fost descalificat.

„În viaţa mea nu am fost martorul unui astfel de incident la un concurs internaţional”, a declarat un reprezentant oficial al Federaţiei Internaţionale de Atletism; evident, acesta uitase sau nu auzise nicicând de Roşie Ruiz, o alergătoare care, asemenea lui Tehami, încercase să-şi însceneze victoria în cadrul maratonului din Boston, din 1980. Înşelătoria a ieşit la iveală când au fost vizionate casetele video ale concursului, dovedind că Rosie nu trecuse prin punctele de verificare.

În timpul publicităţii create în jurul evenimentului, revista Boston Globe a readus în atenţia publicului povestea farsei, în anii ’20, din cadrul unui concurs de trecere prin înot a Canalului Mânecii. Ca şi Ruiz, femeia care traversase o mare parte din distanţă cu o barcă a pretins la sfârşit obţinerea unui nou record, anulat însă în urma investigaţiilor detaliate.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.