Dacii au fost primii din lume care îşi incinerau morţii şi nu îi îngropau! De ce-o făceau? Pentru a distruge karma neagră!

Precum se ştie, indienii au obiceiul de a-şi incinera morţii. Acest lucru este însă interzis de religia creştină, care spune că morţii trebuie îngropaţi, astfel încât ei să poată învia la a doua venire a lui Hristos. Însă, se pare că incineraţia ar fi de origine..dacică! Legea incinerării cadavrelor creează una dintre fundamentalele deosebiri dintre daci şi restul raselor umane.

Cu toate că dacii îşi incinerau morţii, atunci când le pierea câte un copil, ei îl îngropau, deoarece considerau că trupul său, şi mai ales sufletul, îi era neprihănit, arderea decedaţilor maturi având tocmai acest suport al distrugerii karmei negre prin flăcările mistuitoare ale rugului!

Tradiţia de înhumaţie a copiilor decedaţi a fost „preluată” de greci şi romani prin etrusci, care erau înrudiţi cu dacii, aceştia din urmă ducând în Peninsula Italică întreaga cultură dacică, inclusiv acest cult. Incineraţia maturilor decedaţi se făcea:
a) „pe loc”, adică folosind cuptoare de incineraţie prevăzute cu calote; în aceste cuptoare, cadavrele erau arse, ele putându-se numi „morminte de cuptor”;
b) pe ruguri special amenajate, denumite, în limbajul sacerdotal dacic, ustrinum.

Cenuşa rezultată împreună cu oasele calcinate ale fiinţei incinerate era pusă într-o urnă care ulterior era „înhumată” într-o groapă (mormânt) de diferite forme: patrulateră, cilindrică, ovalizată, în cele mai multe cazuri mormântul fiind construit din piatră, după principiul constructiv al cavoului. La etruscii nobili, acest „cavou” era deosebit de complex din punct de vedere constructiv, voluminos, divers departajat în interior iar pe pereţi existau fresce cu scene sugestive şi deosebit de subtil realizate artistic care, de regulă, aveau o tematică legată de viaţa celor îngropaţi.