
În 1898, Imperiul Britanic a început să construiască un pod feroviar peste râul Tsavo, în Kenya, când o pereche de lei a început „misterios” să atace și să mănânce membri ai echipei de construcţii. Echipele de lucru au încercat să-i sperie pe lei, până când inginerul civil care conducea proiectul, colonelul John Henry Patterson, i-a împușcat pe amândoi. Leii au fost duşi şi expuși la Muzeul Field de Istorie Naturală din Chicago (SUA).
Primul leu împuşcat măsura 3 metri de la nas până la vârful cozii şi au fost necesari 8 oameni pentru a-l căra de la locul împuşcăturii până în tabăra de vânătoare. Cel de-al doilea leu a fost împuşcat şi doborât cu numai puţin de 9 gloanţe.
Deși inițial s-a raportat că leii au ucis 135 de muncitori și localnici, cercetările ulterioare efectuate de specialiştii de la Muzeul Field au determinat că numărul a fost de fapt de 35. Cercetătorii de la Muzeul Field au avansat teoria că leii ar fi putut fi conduși să vâneze oameni deoarece o boală dentară le-a slăbit dinții și oamenii erau o pradă mai ușoară.
Povestea leilor Tsavo a fost adaptată în filmul din 1996 „The Ghost and the Darkness”, cu Val Kilmer și Michael Douglas în rolurile principale.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025











