După ce a cucerit tronul englezesc de la Richard al III-lea în 1485, Henric al VII-lea – primul rege al dinastiei Tudor – s-a trezit asediat, la rândul lui, de pretenţii false la coroana regală. Poate că a meritat aşa ceva. El însuşi era un fel de pretendent fals. Dintre aceşti farsori, unul iese în evidenţă cel mai mult Lambert Simnel (cca 1477-1534).
Lambert Simnel, fiul unui brutar cu o personalitate izbitoare, care în jurul anului 1486 a fost luat sub aripa protectoare a unui preot ambiţios, Richard Simon, pentru a juca rolul unui prinţ închis în Turn, Edward, conte de Warwick. Simnel nu doar că semăna remarcabil cu adevăratul prinţ, dar era destul de inteligent pentru a-şi putea juca rolul, în timp ce cunoştinţele sale detaliate despre viaţa şi obiceiurile contelui sugerează că a fost pregătit de înşişi membrii casei de York, ostili faţă de Henric. Simon a fost probabil doar instrumentul lor de răzbunare. Simnel a căutat protecţie. Povestea lui fiind dornic acceptată de către susţinătorii din York, a fost găzduit la castelul Dublin şi s-a autoproclamat public regele Edward al VI-lea. În Londra, reacţia lui Henric a fost de a-l trimite pe adevăratul conte de Warwick în paradă pe străzi. Această mişcare i-a convins pe englezi (dar nu şi pe irlandezi) că Simnel este un farsor. Şi deşi ar fi putut rămâne în siguranţă în Irlanda, Simnel s-a hotărât să-şi încerce norocul – o idee deloc inspirată. Traversând Marea Irlandei cu o mică forţă armată, a fost învins şi capturat în apropiere de oraşul Stoke-on-Trent.
În această situaţie, Henric s-a dovedit mărinimos. Iertându-l pe Simnel, l-a numit bucătar în serviciul curţii imperiale – şi, conştient că o singură mişcare greşită ar fi însemnat sfârşitul, Simnel nu a mai provocat alte probleme, promovând mai târziu la rangul de şoimar în serviciul regelui.











