Avioane şi maşini imaginate de un filozof de acum 800 de ani!


Roger Bacon (1219 – 1292), supranumit „Doctor mirabilis”, a fost unul dintre cei mai mari filozofi ai Evului Mediu. Bacon efectua experimente practice, de pildă cu metale sau de magnetism, descoperind praful de puşcă independent de chinezi sau înspăimântându-şi studenţii după ce o rază de lumină trecută printr-un cristal a dat naştere unui curcubeu, ceva ce până atunci oamenii crezuseră că numai Dumnezeu putea face. De asemenea, avea o oglindă magică, prin care putea privi la distanţă de 80 de kilometri în orice direcţie, fiindcă la vremea aceea numai el cunoştea proprietăţile lentilelor.

La Roger Bacon, inteligenţa şi imaginaţia erau foarte bine dezvoltate, una rafinând-o pe cealaltă. În anul 1270, el scria: „Este posibil să construieşti maşini de navigaţie care să nu necesite oameni să le conducă, astfel ca nave foarte mari să poată naviga cu un singur om la cârmă şi cu viteză mult mai mare decât dacă ar fi pline de oameni care să acţioneze asupra lor. Şi pot fi construite maşini care să se mişte cu o viteză foarte mare, fără animale care să le tragă. Maşini zburătoare pot fi construite aşa fel încât un om aşezat în mijlocul maşinii să acţioneze un instrument ce face ca aripi artificial alcătuite să fluture…”

În Evul Mediu, acest vizionar remarcabil avea o imagine a lumii tehnologice moderne create de ştiinţa experimentală!


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu