Amazoanele, femeile-luptătoare care au invadat lumea

Vreme de 3 000 de ani, ideea unui trib de femei războinice curajoase care locuiesc la marginea lumii cunoscute ne-a incitat imaginaţia. De la scriitorii antici greci şi romani, cu ale lor mituri şi istorii mitice, până la programe de televiziune moderne precum Xena: Prinţesa războinică, această societate războinică alcătuită numai din femei a fost constant reinventată pentru a se adapta locului şi timpului. Dar oare există ceva palpabil sau istoric în spatele acestor povestiri şi legende?

Amazoanele apar în „Iliada”

Am aflat pentru prima oară de amazoane, ca trib al unor femei războinice, în Iliada, epopeea lui Homer despre războiul troian, scrisă probabil în secolul al VII-lea î.Hr. Aici sunt menţionate în treacăt, cu referire la episodul în care l-au atacat pe Priam din Troia, atunci când acesta se afla în campanie în centrul Turciei de astăzi. Homer le descrie pe aceste femei ca pe „cele care se luptă precum bărbaţii”. După Homer, mulţi scriitori greci au adăugat noi elemente acestor personaje şi presupusei lor origini.

Amazoanele îi jefuiau pe sciţi

Istoricul grec Herodot, care a scris la mijlocul secolului al V-lea î.Hr., le numea Androktones („ucigaşe de bărbaţi”) şi are o povestire interesantă despre ele (în lumina recentelor descoperiri arheologice). După ce au fost învinse de greci în bătălia de la Thermodon, în nordul Turciei, amazoanele, prizoniere de război, au fost îmbarcate pe corabie spre Grecia. În timpul călătoriei, ele şi-au atacat şi ucis paznicii, dar nu au reuşit să piloteze corabia, aşa că au plutit spre nord, către Marea Neagră. În cele din urmă, au ajuns pe malurile teritoriului scitic, de unde au furat cai şi au început să jefuiască ţinutul. Herodot scrie că amazoanele au făcut o înţelegere cu sciţii, o reţea de triburi nomade de stepă, şi s-au căsătorit cu aceştia. Apoi s-au mutat înspre nord,şi s-au stabilit la est de Don, în zona reprezentată astăzi de sudul Rusiei, unde au dat naştere culturii sauromate.

O altă povestire, de această dată relatată de scriitorii romani, descrie lupta amazoanelor în războiul troian, ca aliate ale lui Priam împotriva grecilor. Spre sfârşitul războiului, după ce au ucis mulţi greci, regina amazoanelor, Pentesileea, a condus bătălia împotriva lui Ahile, dar a fost ucisă într-un duel sângeros. Şi alţi eroi greci au dus lupte pe viaţă şi pe moarte cu aceste femei formidabile.

Hercule şi amazoanele

Una dintre cele 12 sarcini ale lui Hercule era să obţină cingătoarea magică a reginei amazoanelor, Hippolyta. Pentru a îndeplini această sarcină, Hercule, împreună cu un alt erou grec, Tezeu, a călătorit în capitala amazoanelor, Temiscira, pe râul Thermodon, pe ţărmul sudic al Mării Negre. Hercule a omorât-o pe Hippolyta şi o obţinut cingătoarea, iar Tezeu a dus-o cu sine pe prinţesa Antiope, una dintre surorile Hippolytei. Pentru a o salva pe Antiope, amazoanele au invadat Grecia şi au atacat Atena, dar au fost înfrânte. în unele versiuni ale povestirii, Antiope este doborâtă în timp ce luptă de partea lui Tezeu. Bătăliile mitice dintre greci şi amazoane au fost adesea comemorate într-un gen de artă grecească numită amazonomahie; un exemplu este sculptura în marmură din Partenonul din Atena.

Unii biografi ai lui Alexandru cel Mare menţionează întâlnirea acestuia cu o regină amazoană pe nume Thalestris, care a avut un copil de la el, deşi această ipoteză este contrazisă de istoricul şi biograful grec Plutarh în cartea sa, Viaţa lui Alexandru, precum şi de alţi scriitori antici.

„Amazon” în limba greacă înseamnă „fără sâni”

Scriitorii greci şi romani din Antichitate au atribuit amazoanelor diverse obiceiuri stranii. însuşi cuvântul Amazon, despre care se crede acum că derivă din cuvântul iranian ha-mazan (care înseamnă „războinic”), în versiunea greacă înseamnă „fără sâni”. Probabil că grecii au ataşat acest sens cuvântului pentru a explica o tradiţie prin care amazoanele îşi ardeau sau tăiau sânul drept, pentru a putea trage mai bine cu arcul. Totuşi, ilustrările amazoanelor în arta greacă le prezintă cu ambii sâni.

Conform unui alt mit, amazoanele nu le permiteau bărbaţilor să locuiască pe teritoriul lor. Totuşi, o dată pe an, pentru a-şi perpetua rasa, ele vizitau un trib învecinat, alcătuit numai din bărbaţi, gargarenii. Fetele care se năşteau erau crescute de amazoane şi învăţate să se ocupe de agricultură, vânătoare şi război, în timp ce băieţii erau fie omorâţi, fie înapoiaţi taţilor.

Amazoanele nu sunt doar un mit

Amazoanele au fost asociate cu un număr impresionant de locuri, de la coastele Mării Negre din Turcia la sudul Rusiei, Libia şi chiar Atlantida. În lumina unor asemenea idei excentrice, nu e de mirare că opinia generală despre amazoane este că ele nu reprezintă decât un mit. Recent, mulţumită arheologiei, opinia învăţaţilor a început să se schimbe.

Potrivit lui Herodot, sauromaţii din sudul Rusiei au fost descendenţi ai amazoanelor şi ai sciţilor. Deşi arheologii ruşi au descoperit, încă de la mijlocul secolului al XlX-lea, schelete de femei războinice în Stepa Pontică (ţinuturile de stepă de la nord de Marea Neagră, care se întind spre est până la Marea Caspică), cercetătorii şi arheologii occidentali fie nu au ştiut despre aceste descoperiri, fie nu au făcut legătura cu amazoanele din legendele greceşti. Săpăturile efectuate de arheologii ruşi şi americani şi conduse de Jeannine Davis-Kimball (de la Institutul de Cercetare American-Eurasian) au sugerat că aceste povestiri greceşti se bazează, în parte, pe fapte reale.

Descoperirea mormintelor femeilor războinice

Mormintele antice (cunoscute drept kurgan) descoperite lângă oraşul Pokrovka, lângă graniţa rusă cu Kazahstanul, au scos la iveală schelete de femei îngropate cu arme. Mormintele includeau săbii sau pumnale de fier, vârfuri de săgeată din bronz, arcuri, tolbe cu săgeţi şi harnaşament. Mormintele datează din secolele al Vl-lea-al IV-lea î.Hr. şi indică o cultură care includea femei războinice de rang înalt.

Iniţial, s-a sugerat că armele aveau un scop ritualic, dar examinarea scheletelor a demonstrat altceva. Unele cranii prezentau urme de răni, iar picioarele curbate ale unei fete de 13-14 ani indică faptul că şi-a petrecut viaţa călărind. Un vârf de săgeată îndoit, înfipt în genunchiul unei alte femei, sugerează o rană primită într-o bătălie. Armele descoperite lângă femei par să fi fost folosite frecvent în bătălie şi au mânere mai mici decât cele îngropate alături de bărbaţi, ceea ce sugerează că au fost create special pentru ele. Oare acestea să fie mormintele legendarelor amazoane? Probabil că nu. Într-un sens, Herodot avea dreptate – există cu siguranţă femei războinice sauromate. Totuşi, nu există nicio dovadă că au rezultat din căsătoriile amazoanelor cu sciţii, aşa cum scrie Herodot în ale sale Istorii. Un alt factor este că femeile războinice sauromate alcătuiau un procent mic din populaţia tribului. Dacă 90% dintre bărbaţii îngropaţi erau războinici, doar 20% dintre femei au fost îngropate cu arme.

Cultura sauromată şi amazoanele

Mai există un motiv pentru care este puţin probabil ca sauromaţii să fie sursa miturilor despre amazoane. Amazoanele au fost reprezentate în arta şi literatura din Grecia secolului al VIII-lea î.Hr., cu cel puţin 200 de ani înainte de dovezile existenţei femeilor războinice în stepa euroasiatică. Primele colonii greceşti de la Marea Neagră datează din secolul al VII-lea î.Hr., deşi e probabil că s-au întreprins călătorii comerciale şi înainte. Aşadar, deşi există mici şanse ca femeile războinice să fi existat în stepă înainte de perioada sugerată de dovezile arheologice actuale – şi ca grecii să fi avut contact cu ele -, nu există nicio dovadă a acestui contact. E posibil ca femeile războinice din cultura sauromată să fi influenţat mitul amazoanelor, dar nu au fost sursa acestuia.

În jurul secolului al IV-lea î.Hr., cultura sauromată a evoluat în cultura sarmată, un alt trib nomad, iar femei războinice au fost, de asemenea, găsite în mormintele sarmate timpurii. Sarmaţii au ajuns mult mai departe în vest decât predecesorii lor şi au intrat în contact direct cu romanii. De fapt, cavaleria sarmată, aflată în serviciul Romei, a fost activă în Britania începând cu secolul al II-lea până în secolul al V-lea d.Hr. Nu se ştie însă dacă această cavalerie romanizată includea şi femei războinice.

Amazoanele din Siberia

Există şi alte exemple de triburi din stepă care au inclus femei războinice, unul dintre acestea fiind Pazyryk, o altă cultură legată de scinţi. Deşi cei din tribul Pazyryk se aflau la mare distanţă spre est de sarmaţi, în Munţii Altai din Rusia siberiană, aveau obiceiuri funerare aproape identice, folosind curgane similare celor descoperite în Ucraina şi sudul Rusiei. Un curgan Pazyryk din secolul al V-lea î.Hr. descoperit în 1993 de arheologul rus Natalia Polosmak, a devenit cunoscut drept „Fecioara de Gheaţă din Siberia” ; nu era vorba de o războinică, ci de o prinţesă de rang înalt. Polosmak a găsit totuşi un mormânt conţinând scheletul unui bărbat şi cel al unei femei, fiecare îngropat cu vârfuri de săgeată şi un topor.

Mitul amazoanelor

Poate că povestirile unor călători despre înaltul rang social al femeilor din stepă au adăugat o altă dimensiune, mai realistă, miturilor greceşti deja existente despre femeile amazoane. Altminteri, amazoanele pot fi percepute ca o ilustraţie mitică a pericolelor – şi poate a barbarismului – necunoscutului cu care s-au confruntat grecii atunci când s-au aventurat în ţinuturi noi, precum coastele Mării Negre. Este interesant de notat că, pentru greci, amazoanele au existat întotdeauna la marginea lumii cunoscute, la limita civilizaţiei. Pe măsură ce lumea elenă a început să se extindă, ţinutul amazoanelor a fost împins şi mai departe, motiv pentru care geografia actuală asociată cu acestea se schimbă atât de mult. Primele referinţe încep cu amazoanele de la estul Greciei, în Asia Mică (Turcia), fondând probabil oraşele Efes şi Smyrna, pe coasta estică. în vremea lui Herodot (secolul al V-lea î.Hr.) s-au mutat în sudul Rusiei, iar când Diodor din Sicilia şi-a scris Biblioteca Istoriei Lumii în primul secol î.Hr., amazoanele au fost asociate cu vestul Libiei.

Dacă miturile amazoanelor sunt o amintire a culturii matriarhale a femeilor luptătoare, este important să ţinem seama de faptul că Homer a scris despre ele în secolul al VIII-lea ca şi cum publicul ar fi fost familiarizat cu subiectul. Astfel, trebuie să fi existat şi mai devreme, probabil undeva la sfârşitul Epocii Bronzului/începutul Epocii Fierului (între cea 1600 î.Hr. şi cea 900 î.Hr.). Plasarea amazoanelor fie în Anatolia, în stepele Rusiei, fie în Munţii Caucaz pare foarte plauzibilă. Dar, cel puţin pentru moment, nu există nicio dovadă că vreo femeie războinică a existat în aceste zone în această perioadă timpurie.

Într-un fel, mitul amazoanelor poate fi înţeles în parte ca modalitate în care grecii percepeau conceptul de ceilalţi. Caracteristicile conferite acestor femei în literatura şi arta timpului sunt menite să demonstreze opusul a tot ceea ce deţinea o societate normală. în societatea elenă, datoriile femeilor se limitau la cămin şi nu aveau nicio implicare în război sau politică. Dimpotrivă, amazoanele luau propriile decizii şi purtau războaie. Asemenea mituri cu roluri inversate au ajutat la menţinerea statu-quoului statului grec, prezentând nefirescul unei societăţi complet diferite. Şi, desigur, atunci când barbarismul se opune culturii – ca în cazul multor bătălii dintre amazoane şi greci -, pierde.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.