O altă perspectivă: „Noi trăim deja în iad – există ceva intrinsec greșit în această viață (…) Este un fapt amar, incontestabil: tiranii duc vieți lungi și prospere, iar bebelușii se îmbolnăvesc de cancer”

Un utilizator de pe un forum se plânge că noi trăim deja în iad. Iată câteva din ideile sale:

* Venim pe lume plângând, iar pentru mulți acesta este doar începutul. Mergem cu greu înainte, agățându-ne de clipe trecătoare, aproape tachinante, de nirvana, suficient cât să ne dea de înțeles ce ne lipsește, înainte ca totul să se prăbușească. Și pentru majoritatea dintre noi, moartea nu este doar o dispariție, ci o ieșire chinuitoare şi prelungită. Universul are această singură lege guvernatoare: ceea ce se ridică trebuie să cadă. Dar inversul? Ceea ce cade nu se ridică întotdeauna din nou. Există ceva profund, inconfortabil de asimetric în toate acestea.

* Există ceva intrinsec greșit în această viață, în natura ei imperfectă. E ca și cum am juca un joc trucat, iar narcisiștii, însetați de putere și lacomi, dețin controlul. Ei fac lucruri simple, dar sunt plătiți la fel de mult sau chiar mai mult decât zeci de subordonați ai lor, a căror muncă este evident mai grea, mai fundamentală. Muncim, știind că eforturile noastre rareori sunt egale cu salariul corespunzător.

* Și pentru cei dintre noi care încercăm să jucăm pe termen lung, planificând, străduindu-ne și punând deoparte fiecare resursă pentru viitor, totul se poate termina brusc și prematur în cele mai aleatorii și violente moduri. Într-un minut plănuiești să mergi undeva, în următorul minut, totul s-a terminat pentru că cineva a decis să se îmbete și să conducă maşina pe același drum ca tine, vinovatul, de obicei, fiind singurul supraviețuitor. Este un fapt amar, incontestabil: tiranii duc vieți lungi și prospere, iar bebelușii se îmbolnăvesc de cancer. Unii mănâncă caviar, în timp ce alții mor de foame la câteva străzi distanță. Nedreptatea flagrantă și aleatorie este o prezență constantă, chinuitoare.

* Dacă sistemul este atât de evident trucat și însăși structura realității pare a fi făurită din indiferență, atunci de ce să ne mai deranjăm să respectăm reguli care nu se aplică universal? Nu existăm doar într-un sistem defect; existăm într-o realitate distrusă. Este o lume în care câinii îi mănâncă pe alţi câini, totul în numele supraviețuirii și lăcomiei. Chiar și cei mai blânzi și buni lupi trebuie să ia viețile unor ființe nevinovate pentru a-și obține hrana. Este legea acestei vieți și o urmăm sau murim suferind până la sfârșitul amar.

* Totul sună atât de sumbru, dar este o perspectivă care pare din ce în ce mai irefutabilă. Nu trebuie să ne facem griji că vom păcătui și vom merge în iad; se pare că suntem deja acolo.