Timpul nu este real! Cercetările fizicianului Julian Barbour ne arată că trăim într-un Univers înghețat
Un fizician britanic, Julian Barbour, a petrecut peste cinci decenii dezvoltând o teorie care redefinește natura realității. Calculele lui sugerează că timpul nu curge. În schimb, toate momentele – trecute, prezente și viitoare – există simultan, înghețate într-un model atemporal. Lucrarea lui Barbour susține că ideea că timpul înaintează este o iluzie creată de conștiință. Experiența cotidiană a evenimentelor care progresează unele după altele, ca paginile unei cărți, maschează realitatea unui Univers static. Conform calculelor fizicianului britanic, ceea ce percepem ca curgerea timpului este de fapt rezultatul schimbării perspectivelor între momente fixe, neschimbate.
În cartea sa, „The Janus Point”, Barbour prezintă o interpretare a Universului care sfidează unul dintre cele mai înrădăcinate principii din fizică: a doua lege a termodinamicii. Această lege afirmă că entropia sau dezordinea crește întotdeauna în sistemele izolate. Timp de peste un secol, a fost folosită pentru a explica „săgeata timpului” – fluxul aparent unidirecțional al evenimentelor. Cu toate acestea, Barbour contestă această interpretare. El susține că Universul nu se îndreaptă către haos, ci evoluează către o complexitate și o structură care tot creşte.
În centrul teoriei lui Barbour se află conceptul de „Janus Point” / „Punct Ianus”. Numit după zeul roman cu două fețe, punctul Ianus marchează începutul Universului, de unde își are originea timpul așa cum îl înțelegem. Teoria lui Barbour descrie acest moment ca fiind unul de minimă complexitate. Din acest punct, Universul se extinde în două direcții, timpul curgând spre exterior și într-o ordine crescătoare de-a lungul fiecărei traiectorii.
Această idee redefinește natura timpului și relația sa cu Universul. Fizica tradițională presupune că timpul este o dimensiune fundamentală, precum spațiul. Lucrarea lui Barbour contestă acest punct de vedere, sugerând că timpul nu este o proprietate inerentă a Universului. În schimb, el este o construcţie care decurge din schimbare.
Barbour elimină timpul ca dimensiune independentă. Ecuațiile sale descriu Universul ca o serie de configurații, sau „forme”, care evoluează nu în timp, ci prin relațiile lor între ele. Fiecare configurație reprezintă un instantaneu complet al Universului la un anumit moment. Aceste instantanee există simultan, formând o colecție atemporală de posibilități.
În acest cadru, mișcarea și schimbarea nu sunt rezultatul unor evenimente care se desfășoară în timp. În schimb, ele sunt rezultatul schimbărilor de perspectivă între diferite configurații. De exemplu, conducerea unei mașini se simte ca o mișcare continuă în timp și spațiu. Lucrarea lui Barbour sugerează că această senzație este o iluzie. Ceea ce are loc de fapt este o succesiune de aranjamente statice ale mașinii, drumului și împrejurimilor, fiecare existând ca o configurație separată.
Ideile lui Barbour oferă, de asemenea, o explicație alternativă pentru originile Universului. Cosmologia tradițională vede Big Bang-ul ca pe o explozie haotică care marchează începutul timpului. Barbour, totuși, îl descrie ca un moment de simetrie și simplitate. Din acest punct, Universul începe să se extindă, nu în dezordine, ci în structuri mai complicate și organizate.
Această reinterpretare are implicații semnificative pentru înțelegerea noastră a entropiei. În loc să fie o măsură a dezordinei, Barbour sugerează că entropia este mai bine înțeleasă ca o măsură a complexității. Din această perspectivă, Universul nu progresează către o stare lipsită de viață, fără trăsături, ci devine din ce în ce mai organizat. Observațiile galaxiilor, ale sistemelor stelare și ale structurii pe scară largă a Universului susțin această perspectivă, arătând niveluri în creștere de organizare de-a lungul miliardelor de ani.
Lucrările lui Barbour aruncă, de asemenea, lumină asupra fenomenelor care i-au nedumerit pe fizicieni de zeci de ani, cum ar fi inseparabilitatea cuantică și experimentul dublei fante. Abordarea lui Barbour rezolvă aceste enigme, eliminând nevoia de timp ca factor. În Universul atemporal pe care îl descrie, particulele cuantice nu transmit informații mai repede decât lumina sau există în stări contradictorii. În schimb, fac parte din aceeași configurație fixă. Schimbările observate în timpul experimentelor reflectă schimbări de perspectivă între stările preexistente, nu procese dinamice care se desfășoară în timp.
Ideile lui Barbour au fost testate indirect prin experimente cuantice efectuate în laboratoare din întreaga lume. Rezultatele se aliniază îndeaproape cu predicțiile cadrului său atemporal. De exemplu, comportamentul particulelor în faimosul experiment al dublei fante, în care particulele par să interfereze cu ele însele, devine mai ușor de înțeles fără a presupune timpul ca fiind un flux.
Barbour prezice şi soarta finală a Universului. Modelele tradiționale sugerează că Universul se va termina într-o stare de entropie maximă, cu energia distribuită uniform și fără structură rămasă. Teoria lui Barbour oferă o viziune diferită. Dacă Universul evoluează către o complexitate mai mare, atunci sfârșitul poate să nu fie unul de stagnare, ci unul în care modele și structuri complicate continuă să apară.
Această viziune schimbă și modul în care înțelegem viața și conștiința. Într-un Univers atemporal, viața nu este un fenomen trecător care se luptă împotriva entropiei. În schimb, este o parte integrantă a tendinței naturale a Universului spre complexitate. Modelul lui Barbour sugerează că toate momentele vieții – nașterea, moartea și tot ce se află între ele – există simultan în structura Universului.
Calculele lui Barbour dezvăluie că amintirile și experiențele nu pot fi rămășițe ale trecutului, ci conexiuni directe cu alte configurații ale realității. Când vă amintiți un eveniment, nu regăsiți un moment îndepărtat în timp, ci accesați o altă configurație care există alături de prezent. Această interpretare oferă noi perspective asupra fenomenelor precum deja-vu și natura subiectivă a timpului.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Un fizician britanic, Julian Barbour, a petrecut peste cinci decenii dezvoltând o teorie care redefinește natura realității. Calculele lui sugerează că timpul nu curge. În schimb, toate momentele – trecute, prezente și viitoare – există simultan, înghețate într-un model atemporal. Lucrarea lui Barbour susține că ideea că timpul înaintează este o iluzie creată de conștiință. Experiența cotidiană a evenimentelor care progresează unele după altele, ca paginile unei cărți, maschează realitatea unui Univers static. Conform calculelor fizicianului britanic, ceea ce percepem ca curgerea timpului este de fapt rezultatul schimbării perspectivelor între momente fixe, neschimbate.
