Fotografia din 1967, făcută de un copil de 14 ani, arată un extraterestru!?


Avem cazul unui băiat pe nume Ronnie Hill, în vârstă de 14 ani, din comitatul Pamlico, Carolina de Nord (SUA). El a povestit următoarele: în frumoasa după-amiază de vară de 21 iulie 1967, el se juca în grădina familiei sale, aparent singur, când un miros ciudat a umplut atmosfera. Mirosul era atât de rău încât băieţelului i-au lăcrimat ochii; a devenit brusc îngrijorat că acest miros urât mirositor avea legătură cu aterizarea navei spațiale pe un câmp din apropiere. Gândindu-se, și pe bună dreptate, că nimeni nu l-ar crede dacă le-ar spune că a văzut o farfurie zburătoare, a fugit înăuntru să ia un aparat foto Kodak portabil.

Întorcându-se la locul faptei, Ronnie a văzut că nava spațială, un obiect sferic alb, pe care l-a estimat la aproximativ 2,7 metri în diametru, se oprise într-adevăr în câmpul din apropiere. În mod amenințător, din spatele navei a apărut o creatură îmbrăcată într-un costum argintiu strălucitor, cu picioare subțiri și un cap de gnom supradimensionat. Aceasta purta un obiect negru pe care l-a introdus în pământ, l-a retras și apoi s-a întors la nava sa, care a plecat spre locuri necunoscute. În urma navei, Ronnie simțea un miros similar cu gazul propan, dar lucrul care l-a speriat cel mai mult a fost că întreaga scenă de coșmar se desfășura într-o liniște absolută, moartă și totală. Nicio pasăre care ciripea, nicio insectă care zumzăia, nimic.

Apoi, Ronnie Hill, într-un act de curaj sau printr-o acţiune nechibzuită, a făcut o poză „monstrului spațial” înainte de a se întoarce la nava sa și a pleca spre stele. Dar este această fotografie autentică sau nu? La o examinare mai atentă, în afară de monstrul spațial și nava sa, nu este nimic în fotografie care poate fi folosită pentru comparaţie: niciun copac în fundal, nicio casă, nimic. Există niște linii verticale în partea de sus și de jos care sugerează iarbă și copaci, dar nu avem nimic prin care să putem evalua cu exactitate dimensiunea creaturei. Trei metri înălțime? Cinci centimetri înălțime?

Creatura însăși are fie un cap enorm, fie poartă o pălărie ciudată. Mai interesant, picioarele sale par să se ascută mai mult sau mai puțin sub genunchi. De fapt, tibiile lui sunt invizibile, iar din fotografie reiese că creatura ar avea doi genunchi la ambele picioare, deci în total patru. Mâna stângă nu este clar poziționată, iar mâna dreaptă este ascunsă de „obiectul negru”, care pare a fi similară cu o minge de bowling. Fotografia este suficient de neclară și are un contrast suficient de slab, încât nici măcar nu se poate distinge monstrul în întregime, cu atât mai puțin să determine dacă este real sau nu. Creatura este, se presupune, la câţiva metri de băiat și pare să se uite direct la el cu ochi strălucitori. De ce naiba i-a permis copilului să facă o fotografie? Se pare că nu l-a observat deloc.

Ideea este că fotografia în sine lasă mult de dorit. Primul lucru pe care l-a făcut tânărul după ce și-a făcut fotografia a fost să-şi obțină drepturi de autor asupra ei, asigurându-se că toate profiturile obținute din vânzarea fotografiei i-ar reveni. Al doilea lucrul pe care l-a făcut băiatul a fost să trimită o copie a fotografiei sale către o revistă OZN. Din păcate, revista a intrat în insolvență și nu a putut cumpăra fotografia de la băiat, dar redactorul revistei i-a trimis-o către un investigator.

Așadar, Ronnie Hill a vrut să fac profit de pe urma acestei imagini. Nu e nimic în neregulă cu asta. Oamenii implicați în OZN-uri fac în mod obișnuit averi din povestirile lor despre OZN-uri. Alţii au făcut averi și au recrutat armate de adevărați credincioși în ufologie, fără dovezi fizice, cu atât mai puțin o fotografie. Aşa că este posibil ca totul să fi fost o farsă din partea lui Ronnie, într-o încercare de a face niște bani rapid. O asociaţie de cercetare a OZN-urilor enumeră cazul Ronnie Hill ca o „farsă foto”: o poză realizată la scară mică, folosindu-se de o figurină şi o coajă de ou.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025