Din secretele operei literare „Avatarii faraonului Tla” – o nuvelă fantastică neterminată a lui Mihai Eminescu

În anul 1872, societatea „Junimea” din Iaşi îi acordă tânărului Eminescu o bursă pentru continuarea studiilor la Universitatea din Berlin. Devenind student, Eminescu frecventează cursurile celor mai reputaţi profesori universitari berlinezi, printre care Richard Lepsius, cu care el studiază egiptologia. …

Cititi mai multe

O navă din altă lume sub formă de diamant, cu diametru de 25 de metri, a vizitat Scoţia, iar oficialităţile au încercat să ascundă publicului totul

Pe 4 august 1990, așa cum rezultă din documentele OZN ale Ministerului Apărării din Marea Britanie, desecretizate în 2009, două persoane care se plimbau în apropierea localității Calvine, la nord de Pitlochry (Scoția), au văzut, de la o distanță de …

Cititi mai multe

La sfârşitul anilor ’50, chiar a fost inventată o farfurie zburătoare care ajungea la Lună şi înapoi în doar câteva ore!? Ce s-a întâmplat cu această invenţie?

Otis T. Carr (1904 – 1982) a fost un inventator american care după cel de-al doilea război mondial a încercat să construiască farfurii zburătoare şi nave spaţiale, aplicând tehnologia sugerată inițial de savantul Nikola Tesla. Pentru aceasta, Carr a fondat …

Cititi mai multe