Ipoteza şocantă a unui matematician: e posibil ca Stonehenge să fi reprezentat un mesaj lăsat de extratereștrii care ne-au vizitat planeta în timpuri imemoriale. Sau cosmodrom pentru OZN-uri?

Construcția megalitică de la Stonehenge, situată în câmpia Salisbury din sudul Angliei, este alcătuită din 162 de blocuri de piatră, înalte de câțiva metri. Aceste pietre sunt dispuse în cercuri concentrice. Cercetările efectuate au arătat că lucrările la acest monument …

Cititi mai multe

Întâlnirea unui călugăr din secolul al XIX-lea cu „Înţelepţii Albi”, într-o peşteră ascunsă din Munţii Ural: „Noi suntem nemuritori. Nu avem voie să mâncăm, să bem sau să respirăm”

Noi credem că omenirea a studiat în profunzime planeta. Aparent, nu mai există niciun singur colț al Pământului în care oamenii să nu fi pătruns. Dar, asta este o prostie. Omul și-a studiat atât de puțin planeta încât nici măcar …

Cititi mai multe

Ragnarok – „sfârşitul lumii” în mitologia nordică – începe cu o perioadă de trei ierni succesive, fără vară. Cercetătorii din Danemarca au făcut o descoperire epocală cu privire la acest lucru

„Sfârşitul lumii” în mitologiile nordice este prezentat destul de bizar. Una dintre cele mai interesante povestiri din mitologia nordică este legenda lui Ragnarok, sfârşitul timpului. „Ragna” înseamnă zei sau forţe conducătoare, iar „rok” are sensul de origine, cauză, relaţie, soartă …

Cititi mai multe

„Lumina misterioasă de basm” din Oceanul Pacific: unele obiecte se luminează în mijlocul nopţii, iar părul oamenilor se încarcă cu electricitate…

Deseori, trecând prin apropierea Insulelor Kurile, situate în vestul Oceanului Pacific (estul Asiei), marinarii și călătorii aflați pe puntea corăbiilor văd cum, în bezna nopții, apare dintr-o dată, la orizont, o pată luminoasă. Ea se mișcă repede și se măreşte …

Cititi mai multe