„Mesajul extratereştrilor Anunnaki către omenire” – a apărut pentru prima dată într-o revistă ozenistică din anul 1958. Ce ni se transmite? E fals sau adevărat?

În prima sa carte, „A douasprezece planetă”, scriitorul şi cercetătorul Zecharia Sitchin susține că există o a 12-a planetă, dincolo de Neptun, care ajunge în interiorul sistemului nostru solar o dată la 3.600 de ani. Potrivit lui Sitchin, o rasă …

Cititi mai multe

Caragiale, aflat în exil, despre România: „N-am ce căuta într-o ţară unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iar munca şi talentul sunt vicii demne de compătimit”

Caragiale a fost un mare scriitor, piesele de comedie pe care le-a scris devenind celebre de-a lungul timpului. Însă, la un moment dat, pe la începutul secolului al XX-lea, Caragiale a fost acuzat de primul redactor al revistei „România literară”, …

Cititi mai multe

„OZN-urile sunt de pe alte planete, care sunt puțin mai avansate din punct de vedere tehnic în raport cu noi, cei de pe Pământ” – iată ce declara astronautul NASA Gordon Cooper

La 7 octombrie 1958, NASA a iniţiat un proiect spațial cu oameni la bord, numit ulterior Proiectul Mercury. Durata Proiectului Mercury a fost de aproximativ 4 ani și 8 luni din momentul lansării oficiale, până la încheierea misiunii de 34 …

Cititi mai multe