Doar o simplă povestire SF? „Războiul stelelor” din sistemul nostru solar este prezentat într-o lucrare a unui prozator grec ce-a trăit în Antichitate

Lucian din Samosata (125 d.Hr. – circa 191 d.Hr.), supranumit şi „Voltaire al Antichităţii”, a fost un prozator grec, de origine asiriană, care s-a afirmat în domeniile retoricii și satirei. El a scris dialoguri satirice, pamflete, disertații, diatribe, prin care …

Cititi mai multe

Două artefacte misterioase vechi de 800 de ani – „Harta lui Vinland” şi „Istoria tartarilor” – ne arată că istoria e alta faţă de cea învăţată

Există în lume, două artefacte misterioase redescoperite în anul 1950. Un colecţionar italian a lăsat atunci, librarului genovez Nicolas Rauch, mai multe hărţi, pentru a le păstra, eventual pentru a le valorifica. În 1957, în vizită la colegul său elveţian, …

Cititi mai multe

„Oamenii sunt cele mai puternice ființe din Univers, pentru că au în ei ADN-ul celor mai înalte 22 de familii regale extraterestre” – susţine o incredibilă lucrare ezoterică

Un autor ezoterist, într-o lucrare halucinantă, ne face câteva dezvăluiri despre istoria omenirii: – Majoritatea oamenilor nu au habar ce este în sângele pe care îl poartă. Dar adevărul este că rasa umană este cea mai înaltă linie de sânge …

Cititi mai multe