Senzaţionalele dezvăluiri ale tânărului Flavio, un copil ce cunoaşte misterele vieţii, pentru că n-a fost atins de “îngerul uitării” la naştere

2818

Unul dintre cele mai ciudate cazuri din lume referitoare la reîncarnare îl are ca protagonist pe tânărul argentinian Flavio M. Cabobianco. La frageda vârstă de 3 ani, acesta vorbea deja despre Dumnezeu, viaţă, soartă şi altele legate de spirit. În cartea publicată de părinţii săi şi de el, când avea 11 ani, intitulată “Vin din soare”, se pot găsi desene despre construcţia universului, despre relaţia dintre materie şi antimaterie, despre existenţa spaţiului şi a timpului, despre existenţa sufletului şi a acţiunii sale, despre energia planetelor sistemului nostru solar, despre diferitele locuri din lumea cealaltă şi încă multe altele.

La întrebarea tatălui său cum de este posibil să-şi amintească totul, Flavio a răspuns că înainte de naştere sufletele ştiu totul, întrucât sunt conştiente de adevărurile divine, însă în momentul naşterii îngerul uitării îi sărută pe buze şi prin aceasta îi sigilează. Referindu-se la el însuşi, Flavio i-a povestit tatălui său că atunci când a venit la el îngerul uitării el a fost foarte atent, şi-a întors capul într-o parte, astfel că îngerul l-a atins doar foarte puţin. Aceasta este explicaţia că-şi poate aminti aproape totul de pe lumea cealaltă.

Din timpul de dinaintea naşterii sale, Flavio relatează următoarele: „Îmi amintesc mai bine de timpul de dinaintea naşterii mele decât de primii trei ani ai vieţii mele. Viaţa mea prenatală o privesc din toate punctele de vedere. Viziunea mea nu are graniţe, deoarece eu nu văd cu ochii mei fizici. Sunt pentru prima dată pe această planetă atât de compactă. Am fost pregătit pentru alte planete, unde puteam să exersez încarnarea. Aceasta a fost ca şi când înveţi scrierea în aer fără a avea creion. Însă aceasta de aici este cu totul altfel, foarte ciudată; am un corp fizic. Putinele principii pe care le aduc cu mine pentru a putea exista aici sunt: Da şi Nu, timp şi spaţiu. Aceasta de aici este lumea contradicţiilor […] îmi amintesc de sute de globuri luminoase; tot ce este viu este un glob care luminează. Unele dintre acestea îmi pot fi de folos pentru a mă descurca pe această planetă dificilă. Văd două mame pe care le-aş putea lua în consideraţie, una cu un puternic Eu, cealaltă cu o structură mai fină, prin urmare cea adevărată. Această a doua mamă are legătură cu un glob care luminează foarte puternic […] Ele mă cresc, deoarece sunt legate prin iubire. Ele vor fi părinţii mei. Ştiu că trebuie să plec şi mă simt atras de ele din ce în ce mai mult. Apoi văd un tunel care este luminat, de jur împrejur este o atmosferă sumbră. Când intru mă simt foarte stingherit, de parcă sunt întemniţat.”