Ca orice știință, matematica se dezvoltă în permanență, dar cunoaște anumite perioade în care această dezvoltare este mai vijelioasă. O astfel de perioadă a fost și sfârșitul secolului XIX, când apar discipline noi, ca, de exemplu, teoria ecuațiilor integrale. Iar …
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
A te măsura în luptă cu leul (regele animalelor) era, în antichitate, un privilegiu al capetelor încoronate, căci numai regii puteau susține că au în braț forța leului, iar pe cap grația divinității. Prin supremul duel între stăpânul țării și …
Experții sunt în alertă maximă după ce au descoperit ceva şocant în Antarctica care ar remodela continentul și ar crește dramatic nivelul mării în întreaga lume. Mai mult de 100 de vulcani se află sub suprafața învelișului de gheață antarctic …
Stephen H. Dole, specialist în cercetări spațiale, a publicat în 1964 studiul intitulat „Planete locuibile pentru om”. În urma unui calcul al probabilităților, luând în considerație datele, unele stele de talie mijlocie care au pe orbită o planetă cu o …
Vechii voievozi moldoveni au emis încă din secolul al XIV-lea o serie de monede. Primul care a făcut-o a fost Bogdan I, întemeietorul Moldovei, domnitor al acestei ţări între 1363 şi 1367. Acesta emitea în 1365 o monedă de aramă, …
Într-o lume în care tehnologia avansează cu o viteză vertiginoasă, o nouă invenție a captat recent atenția globală la Consumer Electronics Show (CES 2025): robotul umanoid CASBOT 01. Dezvoltat de compania Lingbao CASBOT din Beijing (China), acest robot promite să …
Vă vine să credeţi sau nu, dar în trecut mulţi oameni se temeau să consume roşii, de teamă că ar fi otrăvitoare. Tomatele primiseră şi numele de „mere otrăvitoare” deoarece se credea că aristocrații se îmbolnăveau și mureau după ce …
Se pare că Munții Anzi din America de Sud au fost locuiți cu cel puțin 11.000 de ani înaintea incașilor și chiar mai înainte, de către un popor necunoscut. Însă aici, părerile diferă foarte mult. Doi arheologi peruani, Julip Tello …
Alexandru Giugaru (n. 23 iunie 1897, Huși – d. 15 martie 1986, București) a fost un mare actor român de comedie. Într-un interviu acordat în 1963 pentru „Urzica”, Giugaru explică mai multe momente din cariera sa din teatru. * Eu, …
Vechimea omului în România este de circa 2.000.000 ani: Australoantropus Olteniensis din Bugiuleşti, Valea lui Grăunceanu, jud. Vâlcea. Condiţiile de viaţă în spaţiul carpato-danubian, atât pentru om, cât şi pentru plante şi animale, au fost dintotdeauna cele mai prielnice din …