Miliardarul Elon Musk a anunţat că va trimite primii oameni pe Marte în 2028, iar în 20 de ani va construi un ditamai oraş pe „planeta roşie”


Pe 8 septembrie 2024, miliardarul Elon Musk a făcut iar o declaraţie halucinantă pe propria reţea socială X: „Primele nave pe Marte se vor lansa peste 2 ani, când se va deschide următoarea fereastră de transfer Pământ-Marte. Acestea vor fi fără echipaj pentru a testa fiabilitatea „aterizării” intacte pe Marte. Dacă acestea vor merge bine, atunci primele zboruri cu echipaj către Marte vor avea loc în 4 ani. Rata de zbor va crește exponențial de acolo, cu scopul de a construi un oraș auto-susținut în aproximativ 20 de ani. A fi multiplanetar va crește considerabil durata de viață probabilă a conștiinței, deoarece nu ne vom mai avea toate ouăle, literal și metabolic, pe o singură planetă”.

Aşadar, Elon Musk crede că el va ajunge pe Marte, cu echipaj uman, undeva în 2028, iar în 2044, crede că va construi un ditamai oraş pe „planeta roşie”. Pare iar o laudă tipic miliardarului america, din moment ce tot el spunea în 2016 că până în 2022 va trimite primii oameni pe Marte, lucru care, bineînţeles, nu a mai avut loc. Însuşi agenția spațială guvernamentală a SUA – NASA – care colaborează cu SpaceX, compania miliardarului Elon Musk pentru cunoștințe și tehnologie, considera că o primă „aterizare” cu echipaj uman până în 2040 ar fi una „îndrăzneață”.

Ceea ce vrea Musk e aproape imposibil nu doar din punct de vedere financiar (a nu se uita că misiunile Apollo au costat NASA 280 miliarde de dolari, în banii de azi – de unde ar avea Musk atâţia bani!?), dar mai ales din punct de vedere tehnologic. Cum am mai spus-o şi altă dată, Sugestia că oamenii vor înființa în curând colonii pe Marte, unde vom putea trăi, este un lucru mai mult decât fantezist.

Marte este un loc rece, mort, cu o atmosferă de 100 de ori mai mică decât cea a Pământului. Atmosfera care există pe Marte este compusă în special din dioxid de carbon nociv, care nu protejează prea mult de razele dăunătoare ale Soarelui. Presiunea aerului de pe Marte este foarte scăzută – la doar 0,6% decât presiunea de pe Pământ. Expunerea oamenilor la o asemenea presiune de scăzută ar avea ca rezultat deteriorarea gravă a plămânilor, inflamarea pielii şi a ţesuturilor și, în cele din urmă, moartea. Atmosfera rarefiată înseamnă, de asemenea, că nu se poate reține căldura la suprafața planetei. Temperatura medie de pe Marte este de -63 grade Celsius, acestea putând scădea până la -126 grade C.