Ispitirea diavolului conform teologiei creştine

Conform Bibliei, Lucifer, fiind înger de lumină şi căpetenia celei de a două trepte îngereşti, în loc să progreseze în sfinţenie, s-a mândrit, voind să fie asemenea cu Dumnezeu (Isaia 14,14). Dumnezeu l-a blestemat, i-a luat harul Duhului Sfânt şi astfel s-a transformat în diavol (Le.10,18). Împreună cu el au căzut şi îngerii care i-au urmat lui, (diavolii) care sunt supuşi Satanei (Efes. 6,12).

Diavolii au însuşirile îngerilor, cu diferenţa că, deşi au fost creaţi de Dumnezeu buni şi sfinţi, ei n-au rămas în starea lor de sfinţenie şi bunătate, ci au căzut fără de întoarcere, în întunericul mândriei şi vicleniei. Aşadar, întâiul vinovat de păcat şi întemeietor al răutăţilor este diavolul.  Dimpotrivă, fiind creat de Dumnezeu bun, el însuşi, prin propria voinţa, s-a făcut diavol, adică clevetitor, vrăjmaş, mincinos şi defăimător. Oamenii, având trup şi suflet, pot să treacă de la plăcerea trupească la cea sufletească. Diavolii însă sunt lipsiţi de această posibilitate, pentru că în ei binele firesc a fost nimicit prin căderea şi pierderea harului dumnezeiesc. La oameni, binele este amestecat cu răul, dar la demoni, precumpăneşte şi acţionează numai răul. Ei îşi găsesc plăcerea în tot felul de păcate, se complac mereu în rele, trecând de la un păcat la altul. Neputând săvârşi păcate trupeşti, ei păcătuiesc cu imaginaţia şi cu simţurile. Şi-au obişnuit esenţa lor cu viciile fireşti ale cărnii. Aceste vicii sunt dezvoltate la ei, mai mult decât la oameni.

Demonii nu pot face nimic rău Creatorului, El fiind inaccesibil oricăror influenţe de afară, din partea făpturilor. De aceea, demonii şi-au îndreptat toată răutatea lor, împotriva oamenilor, care sunt chipul lui Dumnezeu, creatura mâinilor Sale. Demonii, ştiind că Dumnezeu îşi iubeşte făptura sa, caută să dăuneze cât mai mult obiectului iubirii Sale. Duhurile necurate, având în sine principiul tuturor relelor, căuta să-i atragă pe oameni, să-i facă robii lor, pentru a-i duce le pierzarea veşnica răzbunându-se astfel, împotriva lui Dumnezeu. Diavolul este duhul cel rău care desparte pe om de Dumnezeu şi inspiră ură, perfidie şi minciună între oameni.

Îngerii au chip şi înfăţişare, la fel ca şi chipul sufletului omenesc. Iar acest aspect exterior este constituit de chipul şi înfăţişarea omului exterior în trupul său. Sfântul Ignatie Brianceaninov spune că sufletele îngerilor sunt nişte corpuri subtile, eterice, pe când trupurile oamenilor sunt materiale, pământeşti. Îngerii, la fel ca şi sufletele omeneşti, au membre, cap, ochi, gură, degete, mâini, picioare. Într-un cuvânt, o asemănare deplină cu a omului în trupul său. Frumuseţea virtuţilor, harul dumnezeiesc strălucesc pe figurile sfinţilor îngeri. Chipul demonilor este întunecat şi hidos, aşa cum l-a văzut Iov pe diavol, ca un monstru hidos. Demonii s-au desfigurat, prin distrugerea în ei a binelui, prin zămislirea şi dezvoltarea în ei a răutăţilor. Aceasta a lăsat amprentă şi pe aspectul exterior.

După căderea lui Adam şi a Evei din Rai, mintea omenească a pierdut harul lui Dumnezeu, care o apăra de duhurile necurate. Diavolii au astfel puterea de a intra în mintea omului şi de a-i insufla gânduri păcătoase. Demonii pot să intre în oameni cu toată esenţa lor volatilă. Demonul care intră în acest fel în om nu se amestecă cu sufletul, ci trăieşte în trupul omului, posedând în chip forţat sufletul şi trupul. „Diavolul nu poate pune stăpânire pe noi în întregime, prin niciun fel de mijloace. Dacă stăpâneşte puternic unii oameni, acest lucru se datorează faptului că aceştia s-au lăsat stăpâniţi de ei, de voie bună, fără să se împotrivească.

Satana se străduieşte să ne facă să credem că tot ce ne învaţa el este bine. Ne şopteşte la ureche: „Nu vezi că ai dreptate? Te-a jignit! Răzbună-te.” De multe ori diavolul ia chipul celui cu care te-ai certat, făcându-te să te lupţi cu el, în imaginaţia ta. Astfel, îţi întăreşte prin sugestie şi energie voinţa (Psalm 62,4) şi de cele mai multe ori nu-ţi poţi stăpâni mânia şi ura când te întâlneşti cu persoana cu care te-ai certat şi te răzbuni. Vicleanul diavol învaţă pe oameni să mintă cu gândul, cu cuvântul şi cu felul lor de viaţă. De multe ori cei aflaţi sub inspiraţia lui nu-şi dau seama că mint şi că sunt conduşi de diavoli. Şi mai grav este când astfel de oameni sunt investiţi cu funcţii politice şi sociale. Există diavoli necuraţi care ne sfătuiesc nu numai să facem păcate, ci să facem părtaşi şi pe alţii la săvârşirea răului, ca să ne pricinuiască o şi mai mare osânda. Mulţi oameni se bucură când îşi asociază şi pe alţi oameni la păcatele lor. Parcă le justifică, le micşorează şi le dă curaj.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.