Iisus Hristos, după Înviere, şi-a căpătat forma dintr-o dimensiune superioară, putând transcende timpul şi spaţiul!


inviere 70Cu toţii suntem familiari cu cu povestea învierii lui Iisus Hristos … dar în acest articol vom vorbi despre nişte aspecte puţin discutate de către teologi… Cum s-a realizat această înviere? De aceea, să mai citim cu atenţie Biblia, să vedem ce ne spune…

* „Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus” (Marcu 16:6)

* „4. Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. 5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat. 6. A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos, 7. Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc. 8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut” (Ioan 20:4-8)

Aşadar, atunci când Iisus a înviat din morți, trupul Lui fizic nu numai că a venit înapoi la viață, dar s-a şi schimbat într-un mod cu totul nou. El a luat o dimensiune cu totul nouă, o dimensiune eternă care nu era limitată de restricțiile oamenilor muritori. Noi nu cunoaștem toate detaliile din acea dimensiune veșnică; dar orice ar fi, ea transcende limitele existenței noastre fizice și, pur și simplu, poate trece prin haine, lăsând în urmă un „cocon”. Când Petru și Ioan au văzut giulgiurile intacte, ei știau că s-a întâmplat ceva remarcabil.

Scripturile confirmă că trupul înviat al lui Iisus (extradimensionalitatea sa) era capabil de a transcende dimensiunile fizice ale spațiului. De exemplu, atunci când Petru şi Ioan se aflau pe drumul spre Emaus, Iisus se pare că a dispărut chiar în fața ochilor lor („Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de ei”, Luca 24:31). Iisus a apărut, de asemenea, şi ucenicilor, care se aflau în casă, iar ușile erau închise. Ei s-au speriat, crezând că au în faţă o fantomă: „Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh” (Luca 24:37).  Iisus pur și simplu a trecut de-a lungul pereților și ușa, ca şi cum păşea pe o linie bidimensională de pe pământ; întrucât noi trăim în trei dimensiuni, o linie bidimensională nu ne poate ține pe loc… pur şi simplu păşim peste ea.

Aşadar, Iisus avea capacitățile unei noi dimensiuni, una care includea nu numai cele trei dimensiuni ale spațiului, dar şi o dimensiune superioară ce transcendea spaţiul şi timpul. Acum, gândiţi-vă ce-a spus Iisus în Matei 18:20: „Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”. Iisus a spus că El a fost pregătește un loc pentru noi, poate un corp: „În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc” (Ioan 14:2).

Gândiți-vă încă o dată ceea ce i-a spus Iisus lui Toma, atunci când a apărut a doua oară:

„26. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă! 27. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. 28. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! 29. Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! 30. Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. 31. Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui” (Ioan 20-26:31).

Nu numai dimensiunile fizice ale spațiului și timpului Iisus le-a depășit, dar şi limitele vieţii şi morţii. Iisus a înviat din morți, iar El trăiește, pentru a avea viaţă veşnică.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu