Din secretele de viaţă ale marii actriţe Irina Petrescu


Imagine: captura filmul „Nu vreau sa ma insor” (1960)

Una dintre cele mai mari actriţe din istoria filmului românesc a fost Irina Petrescu (1941-2013). Puţini ştiu însă că Irina Petrescu a vrut să devină arhitectă, şi nu actriţă, dar destinul s-a schimbat incredibil.

Fata, având 18 ani, a dat la Facultatea de Arhitectură, însă a căzut examenul, căci, mioapă fiind, a încurcat planşele de desen. Simţind bevoia să o consoleze, părinții Irinei Petrescu au dus-o la la restaurantul „Continental” din Bucureşti. Acolo, în restaurant, văzându-i expresivitatea feţei şi frumuseţea, regizorul Savel Stiopul i-a propus să devină actriță. Deși a luat probele la Institutul de Teatru, a fost exmatriculată pentru că familia ei era de „chiaburi”, însă, a revenit ca urmare a unei „pile” la ministrul Culturii de atunci.

În 1959, a fost distribuită de regizorul Liviu Ciulei în filmul „Valurile Dunării”, acesta îndrăgostindu-se înnebuneşte de ea (poate că de asta a pus-o la doar 19 ani într-un rol principal). Însă, Irina Petrescu s-a căsătorit cu altcineva în tinereţe, dar această căsătorie a fost un eşec, iar actriţa nu s-a mai măritat niciodată.

De-a lungul timpului, actriţa a mai avut iubiţi celebri, ca de exemplu Virgil Ogăşanu sau faimosul Adrian Pintea. Pintea era mai tânăr decât Irina Petrescu cu 13 ani, dar diferența de vârstă nu i-a împiedicat să se iubească. ”Am cunoscut în tinereţe o femeie absolut superbă, mult mai în vârstă decât mine, care mi-a servit lecţiile exacte de inhibare şi de distrugere a propriului meu egoism“, povestea la un moment dat Adrian Pintea, citat de adevarul.ro.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025