Chiar și cu insulele sale artificiale, vile subacvatice, pârtii de schi și zgârie-nori record, se pare că incredibilele proiecte de construcții din Dubai mai au încă capacitatea de a surprinde.Rosemont Hotel & Residence este un hotel de 5 stele care va fi construit în Dubai, se va deschide în...
Viața poate fi uneori restrictivă. Societatea ne-a impus anumite legi şi reguli pe care trebuie să le respectăm... însă, în unele ţări există unele lucruri pe care le puteţi face legal, deşi în România ele sunt interzise!Am ales pentru voi câteva exemple din unele ţări, pe care în România...
Fotograful Craig Burrows a publicat câteva fotografii frumoase, care dezvăluie o latură secretă a florilor, „ceva ce vedem mereu, dar niciodată nu putem observa“, aşa cum spune Craig.Atunci când vedem culoarea unui obiect, ceea ce vedem este lungimea de undă a luminii pe care obiectul nu o absoarbe -...
Matthias Buchinger s-a născut în 1674 în orașul Ansbach, Germania. El a fost născut fără mâini și picioare și a avut ca şi adult doar 74 de centimetri înălţime. În ciuda handicapurilor sale grave, el a fost un desăvârșit artist, magician, muzician, interpret, pictor și caligraf specializat în micrografică.Buchinger...
Oamenii care vorbesc serios cu privire la existența extratereștrilor sunt în general consideraţi a nu fi sănătoşi la cap. Cu toate acestea, odată cu exploararea spaţiului cosmic, unele agenții oficiale, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite și Congresul Statelor Unite, s-au gândit că este prudent să se stabilească în...
Au existat mai multe momente șocante în timpul aparițiilor noului preşedinte al SUA, Donald Trump, la televiziune, momente care i-au creat acestuia un nivel ridicat de faimă controversată. El a fost privit ca un excentric și fascist și mulți se tem că el va deveni un adevărat dictator.Dar, un...
Japonia este o țară atât de sigură în lume, încât parcă ţi-ai dori să te muţi acolo. Rata de omucideri este în jur de 0,3 la 100.000 de oameni, mult mai puțin decât SUA, de exemplu, unde este de 4,7. În Japonia aproape că nu există terorism; în 2013,...
Un copac dintr-un cimitir din St Louis, Missouri (SUA) a rămas mocnind după ce a fost lovit de un fulger. Spectacolul incredibil, care arată exact de ce este o idee rea să staţi lângă un copac în timpul unei furtuni, a fost filmat de Jim Probst, care se întâmplă...
Magneto este un personaj fictiv foarte bine-cunoscut asociat cu "X-Men" din seria de benzi desenate. El are capacitatea de a controla orice obiect metalic.Liew Thow Lin este un bărbat din Malaezia care are o capacitate supraomenească similară. Chiar dacă el nu poate controla obiectele metalice, cum ar fi Magneto,...
Abraham Poincheval este un artist ciudat; el a dorit să se "sigileze" în interiorul unei stânci gigantice timp de 8 zile. Giganticul bolovan de calcar care cântăreşte 12 tone se află expus în interiorul muzeului de artă Palais de Tokyo din Paris. Bărbatul a intrat în stâncă pe 22...
V-ați gândit vreodată că o culoare ar putea fi folosită ca mijloc de tortură? Tortura camerei albe este considerată a fi una dintre cele mai periculoase forme de distrugere mentală. Cu toate că această metodă de tortură a fost folosită timp de mai multe decenii, ea a devenit populară...
În zilele trecute, Andre Poineau, un locuitor din SUA, a avut surpriza să constate că, atunci când a coborât din casa sa (care se află situată pe malul lacului Charlevoix, de lângă Boyne City, Michigan), suprafaţa lacului să fie perfect îngheţată, dar şi perfect transparentă. Şi asta datorită temperaturilor...
Pentru prima dată în aproape 40 de ani, deşertul Sahara a experimentat o furtună de zăpadă. Deşertul Sahara este cel mai mare deșert fierbinte de pe Pământ, acoperind o suprafaţă de 9.400.000 de kmp, şi cuprinzând țări ca Algeria, Egipt, Ciad, Libia, Mali, Maroc şi altele.Temperaturile din această regiune...
Acum 6 zile, la sfârşitul lunii noiembrie 2016, apărea o ştire despre faptul că în Arabia Saudită (o ţară călduroasă şi deşertică) a nins, un lucru extrem de rar. Citez de pe libertatea.ro:Vreme extremă în Arabia Saudită. Mai multe zone ale țării au fost acoperite de zăpadă, lucru care...
În luna aprilie 2015, un artist a creat ceea ce se numește "cea mai mică sculptură din lume", numai că aceasta a fost strivită accidental de un deget, în timp ce era fotografiată. Creaţiile lui Jonty Hurwitz sunt atât de mici, încât ele se pot odihni pe un fir...
Una dintre lecțiile cele mai valoroase pe care o persoană o poate învăța este aceea că într-o mare parte din viaţă se întâmplă multe coincidențe, ca și cum totul ar fi legat într-un anumit fel sau formă.Nimeni nu vă poate garanta că lucrurile vor merge aproape exact așa cum...
Acest articol e mai mult o curiozitate, nu ceva "paranormal", fără explicaţii. Dar, totuşi...În principiu, e vorba de un tablou al marelui pictor Raphael, tablou păstrat la Vatican. În el, apare papa Grigore al IX-lea, suveran al Bisericii Romano-Catolice timp de 14 ani (1227-1241). Papa a rămas recunoscut în...
Am primit 3 emailuri şi mesaje de la cititorii din Iaşi care au observat şi fotografiat o formaţiune noroasă tare ciudată pe cerul Iaşului, care şi-a făcut apariţia ieri, 2 iulie 2016, seara, undeva între orele 7 şi 8.Despre norii monstruoşi văzuţi deasupra României, am mai scris pe acest...
Precum unii au şi observat deja, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a ţinut recent un discurs ciudat în care pare că vorbeşte de "extratereştri"... Dar, mai întâi să vedem discursul integral:"Trebuie să ştiţi că cei care ne observă din afară sunt îngrijoraţi. M-am văzut şi i-am ascultat pe câţiva...
Cred că ştiţi povestea lui Spiderman, personajul care căpăta puteri extraordinare, după ce îmbrăca un costum de "om-păianjen". Ei bine, ceva asemănător e pe cale să devină realitate, scrie site-ul Yahoo News. Citez din ştire:Un nou costum robotic, denumit Superflex, este capabil de a mări puterea și capacitățile fizice...
Într-un raport de audit şocant, U.S. Government Accountability Office (Curtea de Conturi a Statelor Unite) arată că Pentagonul (Armata SUA) încă foloseşte floppy disk-uri pentru sistemul său de rachete nucleare!! Chiar atât de zgârciţi / învechiţi sunt, sau au încredere mai mare în acest format total depăşit?Floppy disk-ul a...