De ce geto-dacii obişnuiau să plângă atunci când se năştea cineva şi să râdă atunci când cineva murea?
Marele istoric grec Herodot, vorbind despre locuitorii de pe malul stâng al Dunării, după ce arată că ţara acestora e bogată de parcă ar trebui să locuiască în ea zei nu nişte oameni, adaugă că ceea ce surprinde cel mai mult la aceşti locuitori este marea lor credinţă în nemurirea sufletului, de care este legată apoi convingerea că adevărata lume nu este aceasta în care trăim cu toţii, de când ne naştem şi până murim, ci cealaltă, în care nu putem intra decât dacă am dus o viaţă de virtute şi eroism. Şi Herodot adaugă că, aceşti locuitori obişnuiesc să plângă atunci când se naşte cineva şi să râdă şi să se veselească atunci când cineva moare.
Din cele spuse de Herodot, se naşte întrebarea: de unde aveau geto-dacii cunoştinţe atât de avansate despre „lumea de apoi”? Că un popor primitiv n-ar fi putut avea parte de aşa ceva. Poate că ei au intrat în contact cu o civilizaţie extraterestră avansată care le-a oferit asemenea informaţii?
Tradiţiile despre „lumea de apoi” nu pot apărea chiar din neant, ele trebuind să aibă o sursă…
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Marele istoric grec Herodot, vorbind despre locuitorii de pe malul stâng al Dunării, după ce arată că ţara acestora e bogată de parcă ar trebui să locuiască în ea zei nu nişte oameni, adaugă că ceea ce surprinde cel mai mult la aceşti locuitori este marea lor credinţă în nemurirea sufletului, de care este legată apoi convingerea că adevărata lume nu este aceasta în care trăim cu toţii, de când ne naştem şi până murim, ci cealaltă, în care nu putem intra decât dacă am dus o viaţă de virtute şi eroism. Şi Herodot adaugă că, aceşti locuitori obişnuiesc să plângă atunci când se naşte cineva şi să râdă şi să se veselească atunci când cineva moare.
