Dacă trăim într-un Univers holografic 2D (şi nu 3D), pentru a se economisi energie de către Marile Calculatoare ale Simulării?

Există o teorie foarte populară pe Internet – teoria simulării – conform căreia Universul nostru (realitatea în care trăim) nu ar fi altceva decât o realitate virtuală generată de un computer extrem de avansat, creat de o civilizație superioară. Această idee combină filozofia modernă cu fizica cuantică și informatica pentru a chestiona însăși natura existenței noastre.

Întrebarea care se pune e următoarea: de câtă energie ar fi necesară pentru a funcţiona această simulare? De una enormă. Însă, pentru a economisi energie, ar putea fi vorba de un univers holografic 2D şi nu unul 3D. Nu este nevoie ca întregul univers să fie randat dintr-o dată. Trebuie randate doar zonele observabile din jurul fiecărei persoane și elementele cu care aceasta interacționează, exact ca într-un joc video. Randarea în 2D economisește, de asemenea, o tonă de putere de procesare, la fel ca orice joc video. Unele pot părea 3D, dar că sunt doar suprafețe 2D care sunt „goale” în interior; însă întreaga simulare „3D” ar putea fi, de fapt, doar o proiecție 2D pe ecran. Ar putea la fel de bine să fie o proiecție 2D pe globii oculari și este singurul lucru care trebuie randat pe lângă obiectele fizice pe care le atingi, le guști, le miroși sau le auzi.

Aceasta este doar cea mai simplă teorie a simulării, bazată pe simulările noastre actuale pe computer și pe modul în care acestea ar putea evolua.