Mirosul este unul dintre cele mai importante simţuri ale omului. Cum am putea astfel aprecia un parfum sublim? Pentru a aprecia mirosul, Dumnezeu ne-a înzestrat cu 6 milioane de celule olfactive. Dar, iată câteva „mistere” ale mirosului; e posibil ca …
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Biblia este o carte extrem de controversată şi complexă. Şi e plină şi de contradicţii aparente. Dar asta nu înseamnă că nu ar fi veritabilă, aşa cum unii încearcă să ne convingă. De-a lungul timpului, o serie de descoperiri arheologice …
Anomaliile de timp reprezintă unul dintre cele mai interesante subiecte de paranormal. Astăzi vom vorbi despre o întâmplare extrasă din autobiografia lui Alice Pollock – „Portrait of My Victorian Youth: Natural and Supernatural”, publicată în 1971. Alice Pollock (1868–1971) a …
În 1992, doi prieteni călătoriseră în South Lanarkshire, Scoția, când au întâlnit ceva terifiant. Tehnicianul de ambulanță Garry Wood și prietenul său, Colin Wright, conduceau de la Edinburgh la Tarbrax în seara zilei de 27 august a acelui an și …
Potrivit site-ului Inexplicata, pe Facebook a apărut o înregistrare video misterioasă a unei „figuri umane” uriașe, aflată pe un deal din Aguascalientes (Mexic). Înregistrarea video din 2003 a fost obținută de un camionagiu care conducea prin statul Aguascalientes, pe o …
ATENŢIE! Acest articol se bazează pe afirmaţiile mai multor autori ozenişti, cum ar fi Al Bielek sau Brad Steiger. Potrivit a numeroși cercetători ozenişti, specia extraterestră cunoscută în prezent sub numele de „Cenușii” sau „Extratereştri gri” ar fi efectuat o …
La sfârșitul anilor ’80, o femeie pe nume Nileen Namita din Brighton (Anglia) era convinsă că este o reîncarnare a reginei antice egiptene Nefertiti. Însă Namita a decis că a fi o reîncarnare a lui Nefertiti nu este un lucru …
Ne aflăm în secolul al XVIII-lea. Împăratul Chinei, dorind să încheie un tratat de comerţ cu Persia, trimise o ambasadă cu daruri bogate. După obiceiul lor, reprezentanţii imperiului făcură o lungă, solemnă şi poetică descriere, pentru a celebra minunele imensului …
Constantinopolul (actualul Istanbul) a fost asediat de arabi între anii 674 și 678 și ar fi putut cădea dacă nu ar fi existat arma secretă a bizantinilor: „focul grecesc”. Cel mai probabil inventat de un inginer sirian pe nume Kallinikos …
Un program de Inteligență Artificială care ar putea fi la fel de complex precum creierul uman ar fi fost creat de oamenii de știință din China. Inteligenţa Artificială, numită Bagualu, a folosit 174 de trilioane de parametri, egalând numărul de …