Dacă privim îndelungat în ochii unei persoane, putem avea „stări modificate de conştiinţă” – spune un nou studiu. Intrăm în altă dimensiune?


Foto: pexels.com (Commons Creative – free)

Ce se întâmplă când priviţi intens în ochii cuiva? Se pare că dacă ne uităm în ochii unei persoane timp de 10 minute, acest lucru poate induce o stare de conștiință modificată, scrie site-ul sciencealert.com. Într-un studiu realizat în 2015, un grup de 20 de voluntari (15 femei și 5 bărbați) au fost instruiți să stea unul lângă celălalt într-o cameră slab luminată și să privească continuu în ochii celorlalţi.

În mod incredibil, această sarcină simplă a indus la apariţia, la cei mai mulţi dintre ei, a unor fenomene de tip „experiențe în afara corpului”, precum și halucinații bizare sau chiar apariţia de monștri. Majoritatea participanților au raportat că s-au detașat de mediul din jurul lor.

„Participanții la acest experiment au spus că au avut parte de o experiență uluitoare, ceva ce nu au mai simțit înainte”, a scris psihologul Christian Jarrett.

Giovanni Caputo, de la Universitatea din Urbino, cel care a condus experimentul, a încercat anterior același lucru, dar cu un grup de 50 de participanți care au fost rugați să se uite o anumită perioadă de timp către o oglindă. Şi în acest experiment au fost sesizate modificări percepționale și halucinații.

Se crede că efectul este dat de aşa-zisa „adaptare neuronală”, în care neuronii din creier se opresc sau încetinesc atunci când răspund la un stimul neschimbat. În cele mai multe cazuri, chiar și cea mai mică mișcare a ochilor este suficientă pentru a anula starea modificată.

P.S. Eu cred că nu degeaba se spune din popor că „ochii sunt oglinda sufletului”, adică poarta de intrare către o altă dimensiune. Privind mai mult timp în ochii cuiva, se poate intra în altă dimensiune – de aici şi stările modificate de conştiinţă.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025