Un cercetător a aflat misterul celor decedaţi: morţii „trăiesc” în continuare printre noi, în apartamentele şi în paturile noastre, dar noi nu-i putem vedea sau simţi!

Ce se întâmplă cu cei morţi? Unde se duc ei? Pur şi simplu dispar? Iată întrebări fundamentale care au frământat omul dintotdeauna. Cercetătorul H. Sherman crede că a găsit răspuns la această întrebare. Astfel, el a găsit mai mulţi martori, …

Cititi mai multe

Locuitorii din Franţa sunt bulversaţi: un misterios material subţire – strălucitor şi alb – cade din cer! „Păr de înger”, chemtrails sau pânze de păianjen?

O substanță ciudată de culoare albă şi subțire, care a căzut din cer la începutul lunii noiembrie 2013, a creat o amplă dezbatere în Franța, scrie site-ul francez mouvida.com. Nedumeriţi și speriaţi, locuitorii din două localităţi franceze, Drome şi Ardeche, …

Cititi mai multe

Cum a fost ultimul sfârşit al lumii în viziunea aztecilor: „Cerul s-a apropiat de pământ, şi, într-o zi, totul a fost înecat”

Aztecii, asemeni multor popoare antice, credeau în existenţa unor epoci ale lumii, fiecare menită, la rândul său, să fie nimicită de o catastrofă universală. Amintirea colectivă încă mai reţine acel ultim cataclism distrugător prin apă şi foc: „Cerul s-a apropiat …

Cititi mai multe

Misteriosul papirus egiptean Tulli ne vorbeşte despre întâlnirea faraonului Thutmose I cu nişte extratereştri înalţi de 5 metri şi fără cap!

În 1934, papirusul egiptean Tulli a fost găsit într-un magazin de antichităţi de către doi fraţi, profesorul Alberto Tulli (directorul Muzeului Egiptean Vatican) şi monseniorul Augusto Tulli. Papirusul nu a putut fi cumpărat datorită preţului prea mare, aşa că profesorul …

Cititi mai multe

Nu vă lăsaţi înşelaţi! Nu e pareidolie, ci e chiar un chip demonic pe cer! Demonii există şi se manifestă şi în lumea noastră sau e o proiecţie holografică a lui Bluebeam!

Ştirea din articolul de faţă este mult mai veche (din 2011), dar o prezint, pentru că doresc să scot în evidenţă altceva. Aşadar, pe 12 ianuarie 2011, cotidianul The Sun publică o ştire despre apariţia unui…chip malefic în norii care …

Cititi mai multe

Panică în Huntsville, oraşul-rachetă! Pe radarul meteorologic se observă o pată roşie, deşi cerul e senin! O furtună-fantomă? Un experiment militar eşuat? Un OZN învăluit?

Un utilizator Facebook din SUA publică o hartă produsă de un radar meteorologic în zona oraşului Huntsville (Alabama). Harta conţine o pată misterioasă de culoare roşie, semn că în acea zonă ar trebui să fie o furtună sau nişte precipitaţii …

Cititi mai multe